Ce au descoperit polițiștii rutieri hunedoreni la prima oră din zi

În jurul orei 06:00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiul Hunedoara au depistat, pe raza municipiului Hunedoara, un bărbat în vârstă de 48 de ani,  din municipiul Hunedoara, care conducea un autoturism, deşi avea permisul de conducere anulat (acesta fiind condamnat cu amendă penală din cursul anului 2018, pentru comiterea infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența alcoolului).

Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o concentraţie de 0,70 mg/l, alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei, însă a refuzat să se supună respectivei proceduri.

Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

În cursul zilei de ieri, poliţiştii au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore a bărbatului.  Acesta a fost prezentat magistraţilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, care au dispus, faţă de acesta, măsura preventivă a controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile.

 

 

 Biroul de presă-IPJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *