Ce noi drepturi ar putea avea angajații Complexului Energetic Hunedoara

Angajații Complexului Energetic Hunedoara ar putea beneficia de bilete de odihnă și tratament. Cel puțin asta cer sindicaliștii de la Sindicatul Muntele. În această perioadă, se poartă negocieri și pentru acordarea unor sporuri prevăzute de altfel în Contractul Colectiv de Muncă.

”Am avut o întâlnire în comisia de negociere pentru a introduce și a aplica rapid ceea ce avem în CCM, adică coeficienții de ierarhizare și sporul de pericol. De asemenea, am făcut o solicitare conducerii Complexului Energetic Hunedoara să sesizeze Consiliul de Administrație pentru a începe negocieri și pentru a obține ceva legat de biletele de odihnă și tratament”, a declarat Darius Cîmpean, președintele Sindicatului ”Muntele”.

Sindicaliștii de la Muntele susțin că deși bugetul Complexului Energetic Hunedoara nu prevede acordarea de astfel de bilete, o excepție s-ar putea face precum la Complexul Energetic Oltenia.

” Biletele de odihnă și tratament nu le-am avut, nu le avem prinse în buget, dar dacă la CNL s-a rezolvat cu acele vouchere de vacanță, vrem să vedem ce soluții se găsesc și pentru noi”, a mai spus Darius Cîmpean.

De cealaltă parte, conducerea Complexului Energetic Hunedoara susține că nu există fonduri pentru acordarea unor bilete de odihnă și bilete de tratament, situația financiară a societății fiind extrem de dificilă.

“Pe partea de CCM, de negociere a coeficienților de ierarhizare și a sporului de subteran am avut o primă întâlnire și vom mai avea o întâlnire pe data de 2 februarie, pentru că societatea noastră nu stă bine economic. Pe partea cealaltă, în ceea ce privește biletele de odihnă și tratament, o să avem câteva întruniri și o să merg cu un material la CA pentru că am nevoie de mandat. Bugetul nu ne permite, de asta și negociem, dar încercăm să găsim soluții astfel încât să fie mulțumite ambele părți”, a declarat Samuel Dioane, directorul general al Complexului Energetic Hunedoara.

Deocamdată contractul colectiv de muncă de la nivelul Complexului Energetic Hunedoara este în vigoare. Anul trecut, în luna septembrie, documentul a fost prelungit de Consiliul de Administrație.

 

Monika BACIU

Un comentariu la „Ce noi drepturi ar putea avea angajații Complexului Energetic Hunedoara

  • 22 ianuarie 2019 la 11:30
    Permalink

    Sa se faca investitii la Mina Livezeni si Mina Vulcan !

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *