Comisia de administraţie din Senat, vot în favoarea alegerii primarilor în două tururi

Comisia de administraţie din Senat a respins, marţi, prin vot, raportul de respingere a iniţiativei PNL privind revenirea la alegerea în două tururi a primarilor, după ce reprezentantul ALDE a votat alături de liberali.

Votul a fost de cinci la patru, iar Mihai Ruse (ALDE) a votat alături de PNL şi USR.

Iniţiativa va merge şi la Comisia juridică, iar apoi din nou în plenul Senatului.

Plenul Senatului a prelungit cu 15 zile luni, la solicitarea PNL, termenul de dezbatere pentru legea privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin, iniţiativa fiind retrimisă la comisiile de resort cu termen pentru raport de două săptămâni.

Solicitarea de prelungire a termenului de dezbatere a legii privind alegerea primarilor în două tururi a fost formulată de senatorii liberali în condiţiile în care marţi, 24 octombrie, se împlinea termenul de adoptare tacită.

Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali a fost înregistrată în martie la Senat în calitate de primă cameră sesizată.

Proiectul prevede că este declarat primar candidatul care a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate. Dacă niciunul dintre candidaţi nu a obţinut majoritatea voturilor valabil exprimate, se organizează un al doilea tur de scrutin.

Un al doilea tur de scrutin se organizează şi în caz de balotaj între mai mulţi candidaţi la funcţia de primar.

La al doilea tur de scrutin, participă numai candidaţii clasaţi pe primele două locuri, respectiv candidaţii aflaţi în situaţia de balotaj.

Al doilea tur de scrutin are loc în două săptămâni de la primul tur de scrutin. În al doilea tur, este declarat câştigător candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi valabil exprimate.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *