Premii pentru pianiștii deveni la Concursul Internațional ”Clara Peia” de la Lugoj

La sfârşitul săptămânii trecute, în zilele de 19-20 aprilie 2019, un număr de nouă elevi pianişti ai claselor I-IV de la secţia muzică a Liceului de Arte “Sigismund Toduţă” au participat la cea de-a VII-a ediţie a Concursului Internaţional de Interpretare Pianistică “Clara Peia” de la Lugoj. La primele şase ediţii, concursul a fost destinat doar elevilor din clasele I-IV, iar începând din acest an a fost inclusă şi participarea elevilor din clasa a V-a. În afară de secţiunea piano solo, competiţia mai are şi secţiunile muzică de camera (pian la 4 sau 6 mâini) şi acompaniament (pian plus alte instrumente).

Cea de-a VII-a ediţie, organizată sub egida Ministerului Educaţiei Naţionale de Şcoala Gimnazială de Muzică “Filaret Barbu” din Lugoj în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş şi Primăria Municipiului Lugoj s-a bucurat de participarea a peste 120 de elevi din România (Lugoj, Timișoara, Tg. Jiu, Petroșani, Alba Iulia, Slatina, Arad, Ploiești, Deva, Caransebeș, Reșița), Republica Moldova (Școala de Muzică “Alexei Stârcea” din Chișinău) și Serbia (Școala de Muzică ”Iosif Marincovici” din Vârșeț)

În urma participării lor în concurs, cei nouă pianişti ai liceului devean au obţinut următoarele rezultate:

  • Premiul I şi Premiul Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj:

           Prusuş Marcus, cls. I, prof. Ona Doina

  • Premiul al II-lea:

          Coşmeleaţă David, I, prof. Popa-Morait Cristina

         Demian Filip Gabriel şi Deaconu Alesia-Maria, cls.I, prof. Onţanu-Crăciun Mariana (la secţiunea Muzică de cameră4 mâini)

Maria Alesia DEACONU și Filip Gabriel DEMI

   Teodorescu-Pavliuc Alma, a III-a, prof. Ona Doina

         Trif Mario, cls. a III-a, Dumitriu Cristian

  • Premiul al III-lea:

          Cocan Mara, a III-a, prof. Popa-Morait Cristina

          Radu Elisei, a IV-a, prof. Ona Doina

  • Menţiune:

         Meteşan Sarah, a III-a, prof. Popa-Morait Cristina

 

 

 Prof. Mariana Onţanu-Crăciun                                                                                    

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *