Consilierii de la Petrila, plătiți mai mult decât li se cuvenea

Consilierii locali de la Petrila au încasat mai mulți bani decât ar fi trebuit. Raportul Curții de Conturi arată că, în perioada octombrie 2014 – decembrie 2016, consilierii locali de la Petrila au încasat ilegal peste 44.000 de lei. Curtea de Conturi arată că producerea “abaterii o constituie necunoașterea legislației specifice”.

Din verificările statelor de plată a indemnizațiilor consilierilor locali, s-a constatat că nu au fost respectate prevederile legale cu privire la stabilirea cuantumului indemnizației de ședință și a numărului maxim de ședințe, în perioada octombrie 2014 – decembrie 2016. Potrivit normelor legale indemnizația de ședință era în cuantum de până la 5% din indemnizația lunară a primarului din luna decembrie 2013, iar numărul maxim de ședințe lunare era de trei. Valoarea estimativă a abaterii este de 44.694 lei, reprezentând cuantumul indemnizațiilor brute acordate consilierilor locali peste nivelul legal al acestora și a contribuțiilor datorate de angajator aferente indemnizațiilor”, arată raportul Curții de Conturi.

Astfel, consilierii locali de la Petrila au încasat mai mult decât ar fi fost legal.

“În anul financiar 2016, pentru lunile ianuarie și februarie indemnizația de ședință a fost stabilită și plătită în cuantum de 283 lei, iar începând cu luna martie cuantuml a fost de 220 lei/ședință. Conform prevederilor art. 34(2) din Legea nr. 393/2004, indemnizația de ședință este în cuantum de până la 5% din indemnizația lunară a primarului (luna decembrie 2013), iar numărul maxim de ședințe lunare este de trei. Indemnizația primarului, din luna decembrie 2013, este în sumă de 4409 lei, rezultând că indemnizația maximă de ședință este de 220 lei, iar indemnizația lunară maximă a consilierilor este de 660 lei. În conformitate cu prevederile actelor normative (…), indemnizația de ședință în cuantum de 220 lei, este valailă pentru perioada 01.01.2014 – 31.12.2016. Din verificarea statelor de plată din perioada 2014  – octombrie 2015, rezultă că indemnizația de ședință plătită consilierilor a fost în cuantum de 257 lei. În lunile noiembrie și decembrie cuantumul indemnizației de ședință a fost de 283 lei”, mai arată raportul.

În plus, aleșii locali sunt retribuiți pentru un număr maxim de 3 ședințe, potrivit legii, însă la Petrila aceștia au fost plătiți pentru patru ședințe în luna iulie a anului 2016.

“În luna iulie 2016 au fost plătite 4 indemnizații de ședință, față de maximul de 3 ședințe.(…) Din situația centralizatoare, rezultă că entitatea a efectuat plăți cu încălcarea prevederilor legale în sumă de 44.694 lei. Cauza producerii abaterii o constituie necunoașterea legislației specifice”, arată inspectorii financiari care au constatat abaterile.

Consilierii locali de la Petrila trebuie să returneze sumele încasate ilegal până la jumătatea acestui an.

 

Monika BACIU

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *