Consulul Republicii Federale Germania la Sibiu, Hans Erich Tischler, în vizită la Consiliul Județean Hunedoara

Consulul, aflat în aceste zile la Deva, s-a întâlnit cu președintele Mircea-Flaviu Bobora și cu vicepreședintele Daniel Andronache. În timpul scurtei întrevederi, diplomatul german a aflat care sunt plusurile și minusurile județului Hunedoara și a împărtășit conducerii județului câteva dintre direcțiile urmate de țara sa în materie de protecție a mediului, independență energetică, reciclarea deșeurilor și educație.

Hans Erich Tischler a recomandat autorităților locale și județene să trateze cu maximă atenție și să pregătească încă de pe acum infrastructura turistică din județul Hunedoara, în contextul în care, în 2021, Timișoara este capitală culturală europeană, iar numărul turiștilor care vor dori să viziteze acest oraș, dar și județele din Transilvania va fi unul ridicat.

Președintele CJ Hunedoara, Mircea-Flaviu Bobora, a precizat că își dorește o colaborare deschisă cu Consulatul Republicii Federale Germania la Sibiu, în vederea atragerii de investitori germani în județul Hunedoara cu scopul creării de noi locuri de muncă.

 Biroul de presă al Consiliului Județean Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *