Continuă lucrările la biserica din Strei

Lucrările la biserica medievală din Strei continuă. La un an de la intervenția pentru refacerea acoperișului, în 12-13 septembrie 2019, voluntarii „Ambulanței pentru Monumente Transilvania Sud” au revenit la biserica medievală din Strei pentru a continua cu alte lucrări urgente, precum funcționalizarea rigolei din jurul altarului și tăierea vegetației care s-a dezvoltat prea mult în ultimii ani, în imediat apropiere.

“Mai vechea rigolă cu bolovani de râu în pat de ciment de la altar nu era corelată cu marginile acoperișului ca să poată prelua eficient apa pluvială, contribuind astfel la creșterea umidității în pereți. Prin urmare, rigola a fost demontată și refăcută pe toate cele trei laturi ale altarului cu aceleași pietre, dar cu un pat de mortar cu var și nisip, pe un traseu relaționat cu streșinile. În același timp, cu ajutorul Primăriei orașul Călan s-a început eliberarea de vegetație a terenului din jurul monumentului, la est și nord-est, urmând ca în perioada septembrie-octombrie să fie continuată curățenia pe zona cu ruinele de sec. IV descoperite arheologic la nord și nord-vest”, arată cei de la Ambulanța pentru Monumente.

„Ambulanța pentru monumente Transilvania Sud” este un proiect al Asociației Monumentum susținut de Alteța Sa Regală, Prințul de Wales, și societatea civilă din România și din afara ei.

 

Colaborator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *