A crescut numărul devenilor care au divorțat la primărie

Nouă cupluri au divorţat pe cale administrativă în primele şase luni ale anului 2017, la Direcţia Publică Locală de Evidenţa Persoanelor şi Stare Civilă Deva – de trei ori mai mult comparativ cu numărul total al căsătoriilor care au fost desfăcute în faţa ofiţerului de stare civilă anul trecut.
Reprezentanții primăriei Deva spun că această creştere se datorează, în primul rând, reducerii cu 250 de lei a taxei de divorţ administrativ.
Potrivit legislaţiei în vigoare, divorţul pe cale administrativă face posibilă desfacerea căsătoriei, în 30 de zile, prin intermediul notarului public sau al ofiţerului de stare civilă de la locul încheierii căsătoriei sau al ultimei locuinţe comune a soţilor. Condiţiile pentru admisibilitatea acestui tip de divorţ sunt ca ambii soţi să fie de acord cu desfacerea căsătoriei, să nu aibă copii minori, rezultaţi din căsătorie sau adoptaţi, să se înţeleagă asupra numelui pe care îl vor purta ulterior şi niciunul dintre soţi să nu fie pus sub interdicţie.
Cererea de divorţ pe cale administrativă se face în scris, se depune şi semnează personal de către ambii soţi, în faţa ofiţerului de stare civilă delegat de la primăria care are în păstrare actul de căsătorie sau de pe raza ultimei locuinţe comune.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *