Cristian Resmeriță, atac la colegii de partid

Președintele executiv al PSD Hunedoara, Cristian Resmeriță, le declară război celor patru colegi de partid, care au votat împotriva legii inițiate de senatorul PNL, Carmen Hărău. Legea ar fi trebuit să restabilească echitate în rândul pensionarilor mineri din Valea Jiului. Senatorul PSD, Cristian Resmeriță se delimitează de atitudinea colegilor săi.

“Din păcate, în cursul acestei săptămâni, a fost o lege prin care încerca să se reglementeze pensiile celor care au ieșit la pensie din 1990 până  în 2010, adică până în momentul în care a intrat în vigoare legea 155. Din păcate, la vot, legea a căzut. Din păcate pentru noi, reprezentanții PSD au votat contra. Este un moment dificil, sunt foarte nemulțumit de această atitudine a colegilor mei, a celor patru deputați care au votat această lege, mă delimitez total de acțiunea lor. Cred că este un lucru profund incorect făcut unui număr de peste 8000 de familii din Valea Jiului și nu o să accept așa ceva”,  a declarat Cristian Resmeriță, președinte executiv al PSD Hunedoara și senator, în cadrul unei conferințe de presă.

Acum, se caută soluții pentru a rezolva problema pensionarilor mineri din Valea Jiului. Senatorul își asumă orice fel de repercusiuni care ar putea urma după luarea sa de poziție.

“De ieri, am avut discuții cu organizația de partid din Lupeni și indiferent de riscurile ce le presupune acest demers al meu, voi fi alături de oameni și vom încerca să facem în așa fel încât să rezolvăm situația. Mă declar profund dezamăgit de votul colegilor mei și dacă cineva crede că atunci când se face o faptă bună poate să și-o asume și atunci când se face o faptă rea poate să dea vina pe altcineva, greșește total. Cu mine nu merg astfel de greșeli. Puteam să înțeleg orice, dar nu ca cei din Hunedoara să dea un astfel de vot”,  a mai subliniat sursa citată.

Deputații PSD și ALDE din județul Hunedoara au dat aviz negativ la proiectul de lege privind PL 267/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *