Accident rutier produs în zona Dealul Hațegului

Poliția Orașului Hațeg a fost sesizată, marți în jurul orei 17:00, prin SNUAU 112 cu privire la faptul că pe DN 66 în zona „Dealul Hațegului” a avut loc un accident de circulație rutieră soldat cu victime omenești.

Polițiștii  sosiţi la fața locului au stabilit că, un bărbat în vârstă de , de 49 ani, din municipiul Hunedoara, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 66, pe sensul de mers Călan – Hațeg, la km. 183 + 150 m, într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga, semnalizată prin indicatoare, în condițiile unui carosabil umed, nu a adaptat viteza de deplasare, derapând în șanțul din partea dreaptă a sensului de mers.

În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a unui bărbat în vârstă de 52 de ani, din municipiul Hunedoara şi a unei femei în vârstă de 53 de ani din  comuna Pui, ambii în calitate de pasageri în autoturismul implicat în accident. Victimele  au fost transportate la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale, conducătorul auto fiind condus la spital, unde i  s-a prelevat o mostră biologică de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză poliţiştii au întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Traficul rutier nu a fost restricționat din cauza producerii accidentului rutier.

 

Biroul de presă – IPJ Hunedoara

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *