Dascălii, serbați la Petroșani

Patru dascăli au fost recompensați de autoritățile locale de la Petroșani, într-un cadru festiv. Acțiunea a fost organizată cu ocazia Zilei Internaționale a Educației. Ziua Internațională a Educației este marcată anual pe data de 5 octombrie. La fel ca în fiecare an, autoritățile locale de la Petroșani i-au serbat pe cei care șlefuiesc caractere, și anume pe dascăli. În prim-plan au fost dascălii care anul acesta, după o viață în slujba formării elevilor au închis catalogul și au ieșit la pensie.

„Ziua Internațională a Educatorului este marcată anual pe data de 5 octombrie. Această aniversare este, de fapt, una zilnică, de fiecare dată când dascălii intră în clasă, de fiecare dacă când un elev învață și reușește. Influența pe care o are un dascăl asupra unui copil este eternă, fiind cel care lasă amprente asupra educației copiilor. Fiecare copil poartă în suflet o vorbă, un gest, o învățătură a dascălului, pe care, ca adult o va transmite mai departe copiilor săi”, a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.

Ziua mondială a educației a fost desemnată de UNESCO cu scopul de a marca semnarea Recomandării UNESCO/OIM (Organizația Internațională a Muncii) privind statutul profesorilor. Recomandarea din 1966 împreună cu Recomandare privind învățământul superior (1977) formează principalul cadru de referință pentru abordarea drepturilor și responsabilităților cadrelor didactice. Tocmai din acest motiv, pe data de 5 octombrie sărbătorim atât ziua mondială a educației, cât și ziua profesorului.

 

Colaborator

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *