Dedicație de la prietenii speciali pentru voluntarii decebaliști – Bravii au urcat pe scenă

”Am bucurie ca fântâna, în inima mea/ Am o pace ca o mare, în inima mea /Am iubire ca un fluviu, în inima mea…” Dacă înțelegeți aceste versuri, oare  vă puteți închipui câtă speranță există în sufletul persoanelor născute cu șanse limitate în viață?

Luna octombrie a fost declarată și luna conștietizării umane față de persoanele cu Sindrom Down. Joi, Asociația Longdon Down 2000 din Deva s-a mobilizat din nou, de această dată pentru un program artistic – „Bravii din nou pe podium, în Fantezii de Toamnă”. De ce din nou? Pentru că în luna septembrie, orașul de la poalele Cetății, a fost gazda Jocurilor Special Olympics România, cel mai mare eveniment sportiv dedicat persoanelor cu dizabilități. Participanţii au concurat, s-au bucurat de cadrul perfect pus la dispoziție în incinta Colegiului Decebal, dar, nu în ultimul rând, entuziasmul lor a prins aripi, atunci când tinerii voluntari de la Colegiul Decebal s-au jucat și au relaționat cu ei. Jocurile sportive Special Olympics România din acest an, de la Deva, au fost o reușită.

Spectacolul din ultima zi a debutat cu mare surpriză. Au venit pe scena de la Deva, special pentru „Bravi”, o trupă tânără de teatru din Sibiu, Hocus Pocus Trulala. Patru tineri – doi băieți și două fete – costumați în personaje de desene animate. Aceștia au interacționat atât de frumos cu prietenii speciali și invitații lor încât au ridicat sala în picioare.

Atât persoanele cu Sindrom Down, cât și ceilalți invitați cu alte forme de dizabilități, au cântat și au dansat, apoi mulți dintre ei și-au învins reținerea și s-au alăturat artiștilor de pe scenă. Sala s-a umplut de bucurie sinceră, iar în aer plutea fericirea pură.

Elena Pleter e mama Lizucăi, un copil care este diagnosticat cu trisomia 21. E președinta Asociație Longdon Down 2000 Deva și a fost gazda evenimentului: „ Această zi va rămâne în calendarul inimilor noastre o sărbătoare, scrisă cu roșu, pentru că acesta este acel pas pe care-l faci dincolo de poarta casei și începi să te arăți la lume”.

Bravii, membrii Asociației Longdon Down 2000 Deva, împreună cu Centrul de Pedagogie Curativă Simeria, au ținut ca întâlnirea de joi, să fie dedicată tinerilor voluntari de la Lions Club Deva – Sarmizegetuza și Clubul Leo – Sarmizegetusa din Deva. Cei care au fost alături de ei pe tot parcursul jocurilor sportive din cadrul Special Olimpics Romania, acordându-le suportul atât din punct de vedere tehnic cât și uman.

De menționat este faptul că cele două cluburi de tineri voluntari elevi ai Colegiului Național Decebal, coordonați de profesorul Florin Ilieș, directorul colegiului, fac parte dintr-un proiect național al districtului LIONS 124 România. Voluntarii au dat dovadă de iniţiativă și au răspuns cu generozitate prietenilor speciali și fără idei preconcepute, s-au jucat cu ei, au intrat în lumea lor, iar persoanele cu SD s-au simțit oameni printre oameni.

Le-au mulțumit celor doi profesori de sport pentru deschiderea cu care au venit spre ei. Se doreşte ca aceste proiecte în care sportul implică membrii cu SD, în programe de dezvoltare și integrare în societate, vor continua și pe viitor. S-au înmânat diplome și mențiuni pentru tot sprijinul acordat: „Am fost foarte surprinsă că domnul director Florin Ilieș ne-a integrat în proiect. Încă de anul trecut, a răspuns la invitațiile noastre pe care le-am făcut cu diferite ocazii, și se pare că această colaborare va fi de durată. Aș vrea să subliniez apăsat că, după 20 de ani de când am înființat această asociație, se văd primii pași de incluziune în comunitatea din Deva!” – afirmă Elena Pleter.

Spectacolul a continuat cu o paradă a costumelor de toamnă și Halloween. S-au jucat două scenete haioase făcute de doi frați gemeni cu SD, împreună cu mama lor, venite tocmai din Huedin.

Cei mai eleganți parteneri, Karina și Cătălin, cu SD, au dansat superb pe valsul lui Smiley, apoi ritmul s-a schimbat și Cătălin a avut-o ca partenera de dans pe sora lui, care este un copil normal.

A fost și o demonstrație fără greșeală de kendama, executată de Tudor. Un program artistic de muzică populară interpretat de elevi, iar, la sfârșitul evenimentului, atât Bravii speciali, cât și voluntarii și-au dat mâinile și au făcut un lanț uman.

În urmă cu cinci ani, una dintre primele voluntare, Iulia Raicu, a luat-o pe Elena de mână și au bătut pe la uși pentru a obține un spațiu pe care să-l amenajeze adecvat unui centru pentru desfășurarea în condiții normale a activitățiilor specifice. Prea multe uşi s-au dovedit a fi ferecate cu nepăsare, aşa că a fost nevoie de încurajări şi voinţă.

În acest contest, Iulia Raicu, a subliniat importanța conștientizării opiniei publice față de persoanele cu SD: ”Persoanele cu Sindrom Down sunt oameni ca și noi, nevoile  noastre sunt și nevoile lor, drepturile noastre sunt și drepturile lor. Așa cum noi avem nevoie de afecțiune, de acceptare, de echitate, tot de aceleași noțiuni vitale au nevoie și persoanele cu dizabilități intelectuale și aici vreau să citez o mămică: ”Chiar dacă fizicul arată într-un anume fel, chiar dacă dizabilitatea intelectuală există, sufletul este viu, e prezent și același”. Ne bucurăm că am reușit prin diverse acțiuni pe care le-am făcut să ieșim în spațiul public larg și sperăm să ni se alăture tot mai multe persoane și să ne fie alături.” afirmă Iulia Raicu.

La final a rămas îndemnul – să nu ne uităm semenii! Părinții copiilor cu SD sunt super eroi și doar ei știu ce înseamnă să crești un asemenea copil, dar Dumnezeu le răsplătește eforturile prin copiii, care îşi oferă mereu iubirea necondiționată. Sufletul lor e de copil, iar dacă copilul crește și trăiește într-un mediu înconjurat de iubire, atunci se va dezvolta frumos. Iubirea curată e darul lor cel mai de preț și fiecare e unic în felul său.

 

 

Mirela POPA

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *