Delegație a Consiliului Județean Hunedoara, la Forumul Eurodyssey organizat în Croația

O delegație a Consiliului Județean Hunedoara participă în perioada 03 – 05 octombrie 2017, la Forumul Eurodyssey, organizat în orașul Šibenik, Croația.

Forumul reprezintă o oportunitate crucială pentru corespondenții Eurodyssey și membrii Adunării Regiunilor Europei (AER) să se informeze cu privire la ceea ce este nou despre program și, de asemenea, cadrul potrivit pentru a discuta provocările și soluțiile cu care se confruntă Eurodyssey. În acest an, se va acorda o atenție deosebită schimburilor de bune practici și experiențe între membri.

Definit ca program de mobilitate pentru tinerii din cadrul regiunilor componente ARE, Programul Eurodyssey a fost înființat în 1985 și are ca principal obiectiv îmbunătățirea șanselor tinerilor europeni de a se integra în viața profesională, oferindu-le posibilitatea de a obține o experiență de muncă în străinătate. Programul este deschis tinerilor europeni cu vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani, șomeri sau recent calificați, care locuiesc într-o regiune participantă. Plasamentele de lucru sunt organizate și finanțate de regiunile gazdă. De la crearea sa, peste 10.000 de tineri au beneficiat de stagii de lucru Eurodyssey.

Biroul de presă al CJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *