Care sunt contribuțiile la sănătate dacă ai venituri din activități independente

Persoanele fizice autorizate (PFA) și ceilalți contribuabili ce desfășoară activități independente au anul acesta un regim fiscal diferit față de cel întâlnit anul trecut, unul ce poate fi considerat mai avantajos.

Obligația de a plăti contribuțiile la sistemul public de asigurări sociale de sănătate revine numai persoanelor ale căror venituri din activități independente, estimate/realizate, sunt cel puțin egale cu 12 salarii minime brute, adică 22.800 de lei. Persoanele care nu se încadrează în această categorie pot opta pentru plata CASS astfel:

 

  • dacă își exercită opțiunea prin Declarația unică până la termenul de depunere, plătesc CASS la 6 salarii minime și sunt asigurate 12 luni
  • dacă își exercită opțiunea prin Declarația unică după termenul de depunere, plătesc CASS la 12 salarii minime și sunt asigurate 12 luni

 

Totodată, persoanele care obțin în anul fiscal venituri din activități independente, din cedarea folosinței bunurilor (chirii), din activități agricole, silvicultură și piscicultură, din asocieri cu persoane juridice, din investiții (dobânzi, dividende etc) sau venituri din alte surse, depun o declarație unică, respectiv formularul 212. Declarația unică se va depune la administrația financiară până la data de 15 martie, însă, prin excepție, anul acesta termenul este 15 iulie.

 

Biroul de presă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *