DEVA: Finanţări nerambursabile de la bugetul local pentru proiecte în domeniile sport şi culte

Primăria Municipiului Deva a lansat a doua sesiune de acordare a finanţărilor nerambursabile de la bugetul local pentru activităţi nonprofit de interes general, care se desfăşoară în perioada septembrie – 15 decembrie 2018.

Persoanele fizice şi juridice fără scop patrimonial (asociaţii sau fundaţii constituite conform legii), care îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea nr. 350/2005, sunt invitate să depună oferte în vederea atribuirii contractelor de finanţare nerambursabilă, pentru domeniile culte şi sport.

Suma totală alocată de la bugetul local pentru a doua sesiune din acest an de acordare a finanţărilor nerambursabile de la bugetul local pentru activităţi nonprofit de interes general este de 1.000.000 de lei, repartizată astfel: sport (200.000 lei) şi culte (800.000 lei).

Toate informaţiile privind procedura de solicitare a finanţării nerambursabile de la bugetul local şi criteriile de acordare a acesteia se regăsesc în “Ghidul solicitantului”, care poate fi procurat de la Primăria Municipiului Deva (Piaţa Unirii, nr. 4) – Centrul de Informare a Cetăţeanului (telefon 0254.218.579) sau poate fi consultat pe site-ul oficial al instituţiei (www.primariadeva.ro, domeniul “Finanţări nerambursabile acordate”), accesând linkul: http://www.primariadeva.ro/fisiere/module_fisiere/12181/Ghidul%20Solicitantului%202018.pdf.

Data limită pentru depunerea proiectelor este vineri, 12 octombrie 2018, ora 12:00.

Evaluarea şi selecţia proiectelor vor fi efectuate marţi, 16 octombrie 2018, la ora 9:00, de către Comisia de evaluare stabilită prin Hotărârea Consiliului Local nr. 299/31.08.2018.

După încheierea procedurii, secretariatul Comisiei de evaluare a proiectelor va comunica, în scris, solicitanţilor selecţionaţi sumele aprobate, în vederea încheierii contractelor de finanţare nerambursabilă, precum şi solicitanţilor neselecţionaţi motivele care au condus la neacordarea finanţării.

Anunțul de deschidere a sesiunii a II-a de acordare a finanţărilor nerambursabile de la bugetul local pentru activităţi nonprofit de interes general a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a, nr. 156/05.09.2018.

 

 

 

Biroul de presă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *