Deva: Invitație la recital de muzică clasică

În data de 24 februarie 2018, la Sala Șemineului din Castelul Magna Curia-Deva, începând cu ora 18.00 , va avea loc un recital de canto clasic și muzică camerală, susținut de profesori ai Liceului de Arte ,,Sigismund Toduță” din Deva.

Recitalul va fi susţinut de  soprana Maria Copăcian, acompaniată la pian de prof. Cristina Popa-Morait, şi de Cvartetul CUORE alcătuit din profesorii: Iudith Mărășescu-vioară, Rodica Bucur-vioară, Adrian Lazăr-violă și Camelia Iakab-violoncel.

Recitalul, dedicat Sărbătorii de Dragobete, face parte din seria evenimentelor culturale organizate  de către Liceul de Arte „Sigismund Toduţă” în colaborare cu Muzeul Civilizației Dacice și Romane – Deva, bucurându-se, totodată, şi de sprijinul a două asociaţii culturale devene: ONG„Piano Modus Vivendi” și „Filarmonica”.

Vă așteptăm cu drag!

 

Prof. Mariana Onţanu-Crăciun     

   

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *