DEVA: Stand de carte cu vânzare al Editurii Univers din București la Biblioteca Județeană

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva organizează în perioada 12 octombrie – 12 noiembrie 2017, în incinta Secției de Artă și Carte Franceză, un stand de carte cu vânzare al Editurii Univers din București.

Una dintre cele mai apreciate edituri din România, cu o vechime de aproape o jumătate de secol, Editura Univers și-a câștigat un loc de primă importanță pe piața românească de carte. Paleta tematică a editurii a fost și a rămas extrem de diversă și atractivă: cărți de ficţiune și nonficţiune, traduceri ale operei marilor scritori ai lumii din toate timpurile, lucrări de critică şi teorie literară, albume şi enciclopedii.

Trebuie remarcat faptul că printre directorii Editurii Univers s-a numărat marele om de cultură Romul Munteanu, născut în județul Hunedoara, la Călanul Mic, care a condus editura între anii 1970 și 1989. În fruntea acestei edituri, a realizat proiectul cultural de mare amploare intitulat „Biblioteca universală în limba română”, în cadrul căruia au fost tipărite operele complete ale lui Shakespeare, A. P. Cehov, Honoré de Balzac, Gustave Flaubert, Henryk Siyenkiewicz. În această perioadă, colecțiile Romanul Secolului XX și Globus s-au bucurat de aprecierea maximă a cititorilor.

După anul 1990, Editura Univers a rămas aceeași furnizoare de carte de cea mai bună calitate, editând titluri selecționate cu grijă și fără a face niciun fel de rabat exigenței. Sub sigla Editurii Univers au fost traduse în limba română operele unor mari scriitori precum Gabriel Garcia Marquez, Milan Kundera, Ernesto Sabato, Julio Cortazar, John Fowles, Marguerite Yourcenar, Jorge Amado, Romain Gary, Christa Wolf, Andrei Makine, Michel Foucault, Franz Kafka, Boris Vian, Simone de Beauvoir etc.

Oferta de carte a Editurii Univers este structurată pe marile colecții precum Globus, Romanul Secolului XX,  Romanul Secolului XXIStudii, Seriile de autor (Boris Vian, Javier Marias, Alexandr Soljenițîn, San Antonio), Educație cu blândețe, Enigma, Ora 11, Enciclopediile (Mayașii, Frida Kahlo, India clasică, Aborigenii australieni, Nero, Don Juan, Templierii, Marile piramide, Marylin Monroe, Primele religii, Monștrii, Imperiul mongol, Iranul), numeroase cărți ilustrate pe teme legate de populație și Terra, cărți în afara colecțiilor unde se regăsesc opere semnate de scriitori prestigioși precum Marguerite Duras, James Joyce, David Grossmann, Jhumpa Lahiri etc.

Standul organizat în incinta Bibliotecii Județene își așteaptă vizitatorii care vor beneficia de o importantă reducere de preț, astfel încât iubitorii de lectură își vor putea îmbogăți biblioteca personală cu titluri valoroase.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *