Deva: Trei tineri, dintre care doi minori, s-au ales cu dosare penale pentru furt

În data de 10.11.2019, ora 15:30, Poliția Municipiului Deva, a fost sesizată de catre un bărbat in vârstă de 49 de ani, din municipiul Deva, cu privire la faptul că, in cursul aceleași zile, și-a lasat parcat autoturismul neasigurat in fața casei, moment in care autori necunoscuți, au sustras din autoturism un portmoneu in care se aflau documente de identitate si mai multe carduri bancare. Partea vătămată, sesizează că, de pe un card aflat în portmoneu, i s-a retras în mod neautorizat suma de 2100 lei.

În urma investigațiilor operative desfasurate de către polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale al Poliției Municipiului Deva, azi in data de 11.11.2019, au fost depistați cei trei autori ai furtului comis in data de 10.11.2019. Este vorba de trei tineri in varsta de 15, 16 si 18 ani.

In cauză polițiștii au intocmit dosar de cercetare penală pentru infracțiunile de furt, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și acces ilegal la un sistem informatic.

 

IPJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *