Dezvoltatorul CTP construieşte un nou parc lângă Sibiu, o investiţie de 23 milioane euro

Dezvoltatorul de parcuri industriale CTP a anunţat, marţi, că dezvoltă un nou parc în apropiere de muncipiul Sibiu, CTPark Sibiu II, o investiţie totală estimată la circa 23 milioane euro.

„Primul depozit de clasă A a fost deja construit şi este gata pentru primii chiriaşi în circa două luni”, anunţă compania.

Proprietatea este situată la 4 kilometri de centrul municipiului Sibiu, în zona industrială de vest, pe teritoriul administrativ al comunei Cristian şi în apropierea aeroportului. Parcul are o suprafaţă totală de 9 hectare, iar în prima etapă sunt construiţi 13.200 mp închiriabili. În prezent, doar 2.600 mp mai sunt disponibili, restul spaţiului fiind deja închiriat către două companii.

„În momentul finalizării tuturor clădirilor din parc, investiţia în dezvoltarea sa va totaliza circa 23 milioane euro. Aceasta este cea de-a doua investiţie a CTP în Sibiu, după extinderea unei fabrici finalizate anul trecut, dar este primul parc logistic cu mai mulţi chiriaşi al CTP, de clasă A, din zonă”, precizează dezvoltatorul.

CTP continuă procesul de creştere şi în 2019, după ce începutul anului a marcat atingerea a 1 milion mp, suprafaţă construită în 15 parcuri. La începutul celui de-al doilea semestru din 2019, dezvoltatorul va finaliza construcţia a 13.200 mp, dintre care 10.600 mp au fost deja preînchiriaţi.

Dezvoltatorul mai deţine o proprietate în judeţul Sibiu, CTPark Sibiu I, care a fost finalizat la începutul lui 2018 şi are o suprafaţă totală de 13.400 mp, închiriată de către o companie producătoare de componente auto.

Ambele parcuri sunt amplasate strategic în zona industrială de vest a Sibiului, în apropierea aeroportului şi în imediata vecinătate a autostrăzii A1, acolo unde se găsesc numeroşi jucători importanţi din industria auto, FMCG, IT, industrie uşoară, tehnologie, cercetare şi dezvoltare.

În România, CTP este cel mai mare dezvoltator şi administrator de spaţii logistice şi industriale de clasa A, cu 1 milion mp suprafaţă închiriabilă situaţi în zece oraşe: Arad, Bucureşti, Cluj-Napoca, Deva, Ineu, Piteşti, Salonta, Sibiu, Timişoara şi Turda.

viewscntnews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *