Primăria Deva susține financiar spitalul din administrarea CJ Hunedoara

Primăria municipiului Deva a informat, încă de ieri, care a fost valoarea sumelor alocate pentru susținerea financiară a Spitalului Județean de Urgență Deva. De precizat este faptul că unitatea medicală se află în subordinea Consiliului Județean Hunedoara. Doar în prima parte a acesui an, municipalitatea de la Deva a alocat unității medicale peste 400 de mii de lei, urmând ca până la finalul anului să mai fie alocați 600.000 de lei.

“În prima parte a anului 2018, Primăria Deva a alocat suma de aproximativ 410.000 lei pentru dotarea cu aparatură a secțiilor de Ortopedie, Interne II și Pneumologie, răspunzând, astfel, solicitărilor adresate Primăriei de către respectivele secții ale spitalului. Vom continua și în partea a doua a acestui an acordarea de fonduri pentru dotarea cu aparatură a Spitalului din Deva. Astfel, la rectificarea bugetară de la finele acestei luni, voi propune Consiliului Local alocarea a încă 630.000 lei pentru dotarea cu aparatură a secțiilor de Cardiologie, Chirurgie, Pneumologie, Psihiatrie, Radiologie și Urologie, conform cu solicitările medicilor șefi de secție și cu managementul Spitalului”, arată informarea Primăriei municipiului Deva.

Astăzi, oficialii Consiliului Județean Hunedoara, în subordinea cărora se află unitatea medicală, vin cu precizări, tot legate de partea financiară.

“Consiliul Județean Hunedoara este instituția care are în administrare Spitalul Județean de Urgență Deva. În ultimul an, cu ajutorul CJ Hunedoara, unitatea sanitară a reușit să reducă din datoria imensă acumulată în ultimii ani. Astfel, datoriile spitalului au scăzut de la 17 milioane de lei la 6 milioane de lei în prezent. (…) În cele 8 luni care s-au scurs de la începutul anului, fondurile totale alocate de către Consiliul Județean Huneodara pentru achiziția de echipamente și pentru funcționarea curentă a unității medicale se ridică la 6,2 milioane de lei”, arată informarea CJH.

Oficialii de la județ se întreabă retoric “dacă sunt bani mulți, dacă sunt puțini, trageți dvs. concluziile! Desigur, mai sunt multe de făcut.” Ar mai trebui realizate lucrările de modernizare ale secției de Pediatrie, dar și dotată cu echipamente aripa nouă a unității medicale.

 

 

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *