Două autovehicule au luat foc pe Autostrada Sibiu-Deva

Traficul este restricţionat, vineri dimineaţă, pe Autostrada Sibiu-Deva, după ce o autoutilitară a luat foc în trafic, şoferul reuşind să se salveze. Tot pe autostradă, la o distanţă de mai puțin de un kilometru, a luat foc un autoturism, ambele incidente producându-se în judeţul Sibiu, între Sălişte şi Sebeş.

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române a informat că pe Autostrada A1 circulaţia este oprită pe sensul Deva către Sibiu, la kilometrul 275, din cauza unei autoutilitare aflate pe banda de urgenţă care a luat foc. Şoferul a reuşit să se salveze, ieşind la timp din maşina în flăcări.

Traficul este restricţionat şi pe celălalt sens, pe a doua bandă, unde se află autospeciala de pompieri care acţionează pentru lichidarea incendiului, dar şi lucrători de la Direcţia de Drumuri, care intervin pentru curăţarea şoselei.

Potrivit Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Sibiu, un alt incendiu, de amploare mai mică, s-a produs la un autoturism aflat în trafic tot pe Autostrada Sibiu – Deva, la o distanţă de aproximativ 400 de metri de primul incident.

Ambele incidente au avut loc în judeţul Sibiu, între Sălişte şi Sebeş.

 

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *