După castane comestibile, în pădurea unică în România

Pădurea de castani comestibili din Ghelari, unică în ţară, n-a mai dat rod bogat, din cauza înghețului din primăvară şi a uscăciunii extreme, în perioada verii.

Dealurile umbroase ale pădurenilor „ard” în zeci de nuanţe. Verdele tare al verii se amestecă, nedumerit, cu catifelele galbene şi roşii ale frunzelor care se-agaţă de căldura toridă a amiezii de toamnă, încercând să păcălească iarna. Ierburi uscate, ghindă şi stejari maiestuoşi, care deschid calea orizontului, până departe, departe, către munţii acoperiţi cu zăpadă. Deasupra pluteşte, calmă şi de neatins, o pasăre… În urmă cu câțiva ani, puțini erau hunedorenii care știau că, la mai puțin de 20 de kilometri de cel mai mare castel medieval din sud-estul Europei, Castelul Corvinilor, se întinde o pădure de castani comestibili. Pe o suprafaţă de aproape 5 hectare, dincolo de cartierul Cârnu, pădurea a crescut neştiută, pe dealurile însorite de la Ghelari, la o altitudine la care pomicultorii n-ar fi crezut, niciodată, că o astfel de plantaţie ar fi posibilă.

O pădure „bătrână” de cel puţin 70 de ani

Dacă panourile turistice amplasate la nici 500 de metri de pădure arată că aceasta ar fi fost plantată cu 70 de ani în urmă, ghelărenii spun că, plantaţia de castani care a făcut deliciul atâtor generaţii, a fost înfiinţată în vremea

stăpânirii austro-ungare. Aceasta este, de altfel, singura pădure de castani din judeţul Hunedoara. Atât de puţin cunoscută, încât chiar specialişti în silvicultură spuneau, în urmă cu câţiva ani, că nu ştiu să existe o asemenea pădure în judeţ. Plantaţia de castani comestibili din Ghelari a început să fie cunoscută abia în perioada cea mai recentă, după ce a fost povestea ei a fost promovată la nivel naţional de jurnalişti. Mai mult, ulterior şi autorităţile locale s-au alăturat demersului presei, şi au pregătit hărţi şi trasee care au inclus pădurea de castani printre atracţiile turistice „must see” (engl. „de văzut neapărat”), pentru turiştii care ajung în zonă, din România sau de peste graniţe.

„Îmi pare rău că n-am găsit nicio castană”

„Mergeţi la pădurea de castani? Să ştiţi că s-au cam uscat”, te avertizează un ghelărean, de după gard, atunci când opreşti în comună să întrebi care e drumul către plantaţie. Dacă tot am ajuns aici, nu are rost să facem cale-ntoarsă. Mai ales că, dacă în urmă cu trei ani drumul acesta era numai bun de bătut cu maşina de teren, fiind abia pietruit şi plin de praf, acum el se întinde prietenos, curat şi nou asfaltat, până jos, aproape de intrarea în pădure. Câteva case frumoase au „crescut” în tot timpul ăsta, de o parte şi de alta a şoselei, iar un tractor îşi face de lucru la culesul de

toamnă. O pensiune, apoi încă vreo câteva case şi, iată-ne în marginea umbrei. Pe stânga fagi, pe dreapta castani comestibili. Nenea Petru e un hunedorean care-a dat o fugă până la Ghelari, după ce a aflat că ar fi aici o pădure de castani. A venit cu un prieten, şi au răscolit împreună „fundul pădurii” în speranţa că vor găsi castane. „Nu ştiu dacă le-aş fi putut mânca. Eu nu prea mai am dinţi, recunoaşte, jumătate resemnat, jumătate amuzat, nenea Petru. Dar poate că aş fi putut să fac un pireu (n.r. piure) din ele. Am auzit că poţi face pireu, aşa cum se face din cartofi. Am umblat un pic prin pădure, dar nu am găsit decât cojile”, îţi arată nenea Petru. Timp în care scotoceşte, în continuare, în speranţa că va găsi vreun fruct, măcar aşa „de curiozitate”, să vadă şi el cum arată o castană comestibilă, din pădure, nu de la supermarket. Caută de vreo 20 de minute pe lângă tulpinile castanilor şi n-a găsit decât gube dezghiocate sau seci, pline de ţepi şi fără fruct. Aşa că, cel mai probabil, se va lăsa păgubaş. Mai ales că urmează să cadă întunericul.

Câteva castane, „dosite” de veveriţe

E drept, tocmai ce ai intrat în pădure, că o mică umbră neagră îţi şi taie calea, pentru ca, în numai câteva secunde,

să dispară în coroana „în flăcări” a unui castan. O veveriţă, care încearcă să îşi umple „cămara” cu provizii dulci, înainte de sosirea îngheţului. Primarul din Ghelari, Ioan Bulbucan, spune că pentru a culege castane este prea târziu. Asta poate şi din cauza îngheţului din primăvară, care a nenorocit bună parte a rodului pomilor fructiferi din pădurenime. Şi, fără îndoială, şi din cauza secetei. Dacă au fost vreo câteva castane, sigur le-au mâncat veveriţele. „Veveriţele şi, poate, şi oile”, după cum spune Maria Paşcu, una dintre reprezentantele Centrului de Informare Turistică din Ghelari. Cu toate acestea, Maria Paşcu adaugă că sunt din ce în ce mai mulţi turişti din ţară care ajung la Ghelari şi întreabă de pădurea de castani, indiferent de sezon. Din nefericire, seceta prelungită din această vară nu a afectat doar pădurea de la Ghelari, ci o mulţime de alte plantaţii în câmp deschis şi fără sisteme de irigaţii. „În judeţul Hunedoara în această vară peste 9.000 de hectare de culturi au fost afectate de secetă, în proporţie de 30, până la 90 la sută! Sunt pagube destul de mari în judeţ. Cele mai afectate au fost zonele Călan, Haţeg, Hunedoara, Simeria şi o parte din terasele a doua şi a treia a luncii Mureşului. Nici acum nu e refăcut nivelul de apă în sol”, precizează şeful Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Hunedoara, Călin Petru Marian.

Aşteaptă să culeagă castane din propria ogradă

Când a fost vreme bună şi s-au făcut castane mari şi gustoase, ghelărenii au reuşit să adune, de aici, chiar şi câteva zeci de kilograme. Cândva, pe când şi ei, şi castanii erau mai tineri, veneau aici şi-i scuturau. Nu au uitat! Cam greu să uiţi, dacă ai norocul să îţi cadă câte-o gubă ţepoasă, „ariciul” unei castane în spinare! Unii dintre ei au început să-şi aducă şi copiii la cules de castane, aşa cum făceau, la rândul lor, în copilărie. Ba chiar alţii, mai inventivi, au luat castane, le-au pus în pământ şi au aşteptat să crească. Până vor mânca, însă, fructele castanilor comestibili din propria ogradă va mai trece timp. Poate chiar 15-20 de ani, timp în care, pe lângă castanii de grădină, va mai creşte o nouă generaţie de mici culegători.

Pădure unicat, aclimatizată la mare altitudine

Potrivit autorităţilor locale, pădurea de castani comestibili a fost, iniţial, o plantaţie amenajată în vremea imperiului austro-ungar. Ulterior parte a acesteia a ajuns în posesia localnicilor care sunt grupaţi într-un composesorat, iar o

altă parte a ajuns în posesia Primăriei. De altfel, câţiva castani comestibili au fost plantaţi de părintele Nerva Florea chiar în curtea bisericii din Ghelari. Pământul bogat, a făcut ca fructele să crească mari şi dulci. Pădurea, în schimb, şi-a crescut trunchiurile castanilor întrepătrus, de aceea, chiar dacă solul are suficientă apă, castanele sunt mai mici. Totuşi, pădurea de castane comestibile de la Ghelari rămâne o atracţie, dar şi un unicat. Asta pentru că specialiştii spun că altitudinea maximă la care poate fi plantat castanul comestibil este de 400 de metri, în timp ce pădurea de la Ghelari se întinde pe 5 hectare, la nu mai puţin de 700 de metri altitudine!

Castanele, aduse în România de stareţul Nicodim

Castanele comestibile sunt considerate delicatese, tocmai pentru faptul că arborii sunt o raritate. Nu o dată, castanele de import, cresc mai mari şi sunt ceva mai dulci, arborii fiind „prelucraţi genetic” de specialişti în pomicultură şi biologie. În România arbori de castan comestibil se găsesc doar în câteva localităţi din ţară. Arborele nu este unul pretenţios, însă are, totuşi, nevoie de unele condiţii climatice specifice. Castanul comestibil preferă zonele unde plouă mult, aşa că regiunea Baia Mare este renumită pentru plantaţiile sale de castani, iar alte zeci de hectare de castan comestibil se mai regăsesc în judeţul Gorj, la Tismana şi în Peştişani. Autorităţile din comuna Tismana spun că, plantaţiile de castani de aici ar fi fost înfiinţate de ctitorul Mănăstirii Tismana, călugărul Nicodim, care a adus arborele de castan comestibil tocmai din Grecia, de la muntele Athos, acum mai bine de 500 de ani.

10 tone de castane la hectar!

Din nefericire, castanele din judeţul vecin au fost atacate de o boală care a decimat 8 din 10 arbori! De altfel, în zonă

a fost lansat un proiect care a înceract tratarea castanilor comestibili prin injectarea cu o substanţă specială, menită să oprească răspândirea ciupercii ucigaşe. Boala aceasta ar fi fost adusă în zonă, dar şi în Baia Mare, în urma importurilor de castani contaminaţi, iar autorităţile au încercat să contracareze dezastrul. În anii în care cancerul de scoarţă nu decimase pădurile de castan, gorjenii din comuna învecinată judeţului Hunedoara culegeau peste 100 de tone de castane, în timp ce actualmente recolta a scăzut la numai 10 tone de castane. Preţul unui kilogram de castane comestibile a variat, în ultimii ani, între 5 lei (la poarta ţăranilor) şi 20 de lei (în standurile hipermarketurilor).

1.000 de ani. Un arbore pentru urmaşii urmaşilor noştri

Castanul comestibil este un arbore care preferă o climă blândă și un sol ușor acid. În afara fructelor, castanul comestibil poate fi plantat şi ca arbore ornamental. Dacă are pământ bun şi lumină suficientă, arborele de castan comestibil va dezvolta o coroană largă, cu frunzele lungi, cu marginea dințată. Gubele țepoase ale fructelor sunt, de asemenea, un ornament inedit, cu condiţia ca acestea să fie manipulate cu mănuşi, pentru că acele ascuţite pătrund cu foarte mare uşurinţă pielea şi, dacă se rup, sunt aproape imposibil de extras. Culegerea castanelor comestibile se face, în funcţie de sezon şi condiţii meteo, începând de la sfârşitul lunii septembrie şi până la începutul lui noiembrie. Arborii de castan pot ajunge să trăiască 300 de ani, în timp ce unele surse amintesc de arbori care ar fi ajuns la 1.000 de ani! Cine doreşte să înceapă o astfel de afacere poate porni la drum cu o investiţie făcută pentru un singur hectar. Acesta poate susţine 100 de castani, iar un singur arbore produce în jur de 100-150 de kilograme de fructe care sunt vândute, în medie, cu 10 lei pentru un kilogram.

Arbori rezistenţi. Au nevoie doar de soare şi apă

Cine face din cultivarea de castani comestibili şi vânzarea castanelor o mică afacere de familie ar mai trebui să ştie că are nevoie de un certificat de producător, eliberat de autorităţile locale, certificat care dovedeşte că arborii de castan comestibil se află pe proprietatea personală. Unii dintre cei care au transformat culturile de castani în afacere spun că, în condiţii meteorologice favorabile, recoltarea şi comercializarea castanelor este foarte rentabilă, pentru că arborii sunt foarte rezistenţi, cresc singuri şi nu au nevoie de lucrări complexe de îngrijire, precum ceilalţi pomi fructiferi. Mai mult, dacă sunt depozitate la loc uscat şi răcoros, castanele rezistă luni la rând. Cine vrea să cumpere şi să planteze un castan poate să cumpere arborii la un preţ accesibil, care variază între 10 şi 20 de lei. Cei care află abia acum despre plantaţia de castani de la Ghelari, e invitat s-o viziteze. Toamna a „dat foc” munţilor domoli din Ţinutul Pădurenilor, aşa că pădurile îşi „ard” verdele verii, în nuanţe de galben-flacără şi roşu-aprins. Castane nu veţi găsi, însă peisajul e splendid şi vă aşteaptă, măcar pentru o ieşire de week-end, la o distanţă de numai 18 kilometri de oraş!

ADA BERARU