E scris în stele – luni, 25 septembrie 2017

Aspectul astrologic al zilei este descris de opoziţia lui Marte din Fecioară cu Neptun din Peşti. Această combinaţie celestă aduce o energie cam dificilă, putând pricinui: scandaluri, neglijenţă, grosolănie, necinste, fanatism, răzvrătire, atitudini vicioase şi stări de temere nejustificată. Este foarte important, ca în această zi, să căutăm să dăm dovadă de corectitudine, omenie, înţelepciune şi mai multă înţelegere şi sensibilitate în relaţia cu cei din jur, totul pentru a încerca, astfel, minimalizarea potenţialul problematic al acestei zile. În chestiuni ce ţin de spiritualitate este necesar, ca indiferent de orice situaţie ivită, să nu ne pierdem speranţa şi încredere în justeţea planului divin pentru fiecare dintre noi.

Acum să vedem ce pregătesc astrele pentru fiecare zodie, în parte:

 

BERBEC: Astrele nu arată un spor prea bun la locul de muncă. Încercaţi să vă achitaţi onorabil de aceste sarcini lucrative. Puteţi întâmpina  unele ghinioane nemeritate, dar şi probleme mărunte de sănătate.

 

TAUR: Ar fi recomandat să oferiţi cât mai multă afecţiune şi tandreţe persoanei dragi. Fiţi ceva mai îngăduitori în relaţia cu membrii mai tineri ai familiei. Nu este o zi cu noroc pentru a obţine beneficii, de orice fel, de pe urma prietenilor.

 

GEMENI: Şefii pot avea o atitudine mai puţin favorabilă faţă de voi. Căutaţi, cu sârguinţă, să vă dovediţi valoarea profesională în faţa acestora. Se pot arăta şi unele probleme domestice sau familiale, însă depăşibile.

 

RAC: Astrele indică că veţi avea o atitudine ceva mai sentimentală, idealistă şi impresionabilă. Căutaţi să vă echilibraţi şi nu pierdeţi din vedere orientarea pragmatică a zilei. Vă pot parveni şi unele veşti ceva mai puţin bune.

 

LEU: Puteţi resimţi unele neajunsuri băneşti sau alte limitări de ordin financiar. Nu este o zi bună pentru tranzacţii financiare şi evitaţi, cu orice preţ, să împrumutaţi sau să vă împrumutaţi. Atenţie şi la unele mici incidente.

 

FECIOARA: Veţi fi mai visători şi idealişti, dar şi mai schimbători. Este o zi indicată pentru a vă dedica unor chestiuni ce vă oferă plăcere şi satisfacţie. Nu este o zi favorabilă pentru afaceri, întâlniri şi discuţii serioase.

 

BALANŢA: Se arată o zi cumva mai agasantă şi obositoare, însă, cu puţin noroc şi mai multă diplomaţie, veţi depăşi mai oricare impediment cotidian. La locul de muncă încercaţi să fiţi mai practici şi responsabili.

 

SCORPION: Puteţi întâmpina unele divergenţe trecătoare în relaţia cu prietenii. Planurile şi aspiraţiile voastre vor cunoaşte anumite întârzieri. În dragoste este necesar să dovediţi o atitudine mai caldă şi altruistă faţă de persoana iubită.

 

SĂGETĂTOR: Se arată unele complicaţii legate de carieră. Este doar un moment nefast, aşadar nu puneţi la suflet aceste dificultăţi. Nu este un moment oportun pentru a face modificări în cămin sau o ,,revoluţie” în relaţiile familiale.

 

CAPRICORN: Dacă aveţi programat pentru astăzi vreun test, fiţi ceva mai silitori şi atenţi. Nu este o zi favorabilă pentru călătorii şi discuţii cu persoane de la mare depărtare. Fiţi cât mai sinceri în discurs şi evitaţi excesele!

 

VĂRSĂTOR: Încercaţi să depăşiţi orice stare de spirit mai schimbătoare. Concentraţi-vă eforturile şi oferiţi un randament cât mai bun pe parcursul zilei. Evitaţi orice cheltuială excesivă, pentru a nu realiza o afacere nerentabilă.

 

PEŞTI: Relaţia cu persoana iubită poate cunoaşte un pas înapoi. Aşadar, este absolut necesar să căutaţi o conciliere sentimentală. Nu este o zi indicată pentru afaceri şi chestiuni ce ţin de negocieri. Domoliţi-vă latura egocentristă!

 

Dragii mei, să nu uitaţi că astrele doar predispun, dar voi dispuneţi!

Andrei SORA

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *