E scris în stele – luni, 29 ianuarie 2018

Aspectarea celestă principală este prezentată de opoziţia Lunii din Rac cu planeta Saturn din semnul astrologic al Capricornului. Aspectul analizat predispune la: necazuri, greutăţi, dezamăgiri, amânări, timiditate, pesimism şi blocaje emoţionale. Energia acestuia este destul de potrivnică şi sănătăţii, inducând o stare mohorâtă, interiorizată şi egoistă. Soluţia echilibrării acestor influenţe disonante şi a corectării deficienţelor esenţiale ale zilei, stă în dezvoltarea personală a fiecăruia, a unor calităţi şi atitudini ce ne pot întări în plan emoţional şi psihologic. Aceste trăsături pozitive, ce trebuiesc cultivate cu grijă, şi care ţin mai ales de siguranţa afectivă, sunt: stăpânirea de sine, seriozitatea, stăruinţa, modestia, tactul şi diplomaţia.

Acum să vedem ce pregătesc astrele pentru fiecare zodie, în parte:

 

BERBEC: Fiţi mai atenţi la unele necazuri legate de cămin ori de un părinte. Se mai pot prezenta şi unele ratări sau probleme semnificative legate de obiectivele profesionale scontate.

 

TAUR: Evitaţi, cu orice preţ, să intraţi în conflict cu cei din jur. Controlaţi-vă pornirile impulsive şi daţi dovadă de mai multă maturitate emoţională. Studiul, evaluările şi călătoriile vă pot fi destul de problematice în această zi.

 

GEMENI: Ar fi recomandat să ,,suflaţi până şi-n iaurt” atunci când vine vorba de bani. Ţineţi-vă sub control bugetul şi nu realizaţi tranzacţii importante. Există şi un risc de pierderi de obiecte personale. Atenţie şi la unele mici incidente.

 

RAC: Depăşiţi-vă orice stare de nervi, toane sau încrâncenare. Căutaţi să aveţi o atitudine mai amiabilă şi constructivă. În cuplu, dar şi în afaceri sau în chestiuni legale, se arată cam multă neşansă.

 

LEU: În această zi vă cam pasc destul de multe probleme şi ghinioane. Aşadar, ar fi foarte indicat să fiţi mult mai calmi şi mai atenţi, pe tot parcursul zilei. Se pot reliefa şi unele probleme ce ţin de lucru sau sănătate.

 

FECIOARA: Astrele indică unele neplăceri mai importante în relaţia cu prietenii. Dacă apare o divergenţă mai puternică, ar fi recomandat să încercaţi să aveţi o atitudine mai cumpătată. Se arată neşansă şi în dragoste.

 

BALANŢA: Este o zi a pericolelor din punct de vedere profesional, riscând o pierdere a unui statut social sau chiar a imaginii publice. Deci, fiţi mai prudenţi la energiile zilei. Se pot prezenta şi unele probleme ce ţin de casă ori familie.

 

SCORPION: Astrele prezic un moment mai nefast legat de călătorii sau alte contacte cu persoane din străinătate ori care călătoresc des în afara ţării. Este o zi în care trebuie să vă dovediţi abilitatea şi versatilitatea comunicaţională.

 

SĂGETĂTOR: Se pot reliefa unele dificultăţi în treburile ce ţin de bani. Aşadar, fiţi mult mai atenţi la buzunar. Se poate ivi şi un risc mai semnificativ de decepţii ori chiar incidente. Fiţi mai optimişti şi încrezători în sine.

 

CAPRICORN: În viaţa de cuplu pot apărea unele evenimente turbulente. Trataţi-le cu mai multă dedicare şi sensibilitate afectivă. Controlaţi-vă pornirile păguboase şi fiţi mai atenţi în afaceri şi în chestiuni legale.

 

VĂRSĂTOR: Este nevoie de mult mai multă atenţie la locul de muncă. Pot apărea dificultăţi semnificative în gestionarea sarcinilor ori chiar răutăţi din partea unor colegi. Se pot arăta şi unele probleme domestice.

 

PEŞTI: Astrele indică evenimente mai puţin îmbucurătoare în dragoste. Se pot ivi şi unele probleme legate de cei mici din familie. Planurile voastre de viitor vor cunoaşte un regres semnificativ.

 

Să nu uitaţi că astrele predispun, dar omul mereu dispune!

 

Andrei SORA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *