E scris în stele – marți, 15 mai 2018

Evenimentul ceresc principal al acestei perioade este reprezentat de trecerea planetei Uranus pe zodia Taurului. Această poziţionare astrologică ne vorbeşte, per general, de: inventivitate, originalitate, inovativitate, adaptabilitate, nonconformism, excentricitate şi deschidere la nou. Mai specializat, în contextul reliefat, se poate discuta şi de: insecuritate financiară, instabilitate în planurile pragmatice, inconvenienţe de ordin practic, dar şi de o receptivitate spre noi căi de dezvoltare materială. Astfel, per total, astrele ne pregătesc, pentru următorii aproximativ 7 ani de zile de acum înainte, o perioadă dinamică şi surprinzătoare, care va clinti din loc o bună parte dintre temele şi situaţiile ce le consideram imuabile, veşnice până la acel moment.

Acum să vedem ce pregătesc astrele pentru fiecare zodie, în parte:

 

BERBEC: Există pericolul de rătăcire a unor sume ori bunuri importante. Nu vă este indicat să realizaţi tranzacţii ori operaţiuni financiare ce presupun o doză mai înaltă de risc. Vă puteţi descoperi şi unele talente speciale.

 

TAUR: În această etapă vă veţi prezenta mai originali, glumeţi şi cu totul ieşiţi din tipare. Este un moment oportun pentru a explora noi posibilităţi şi de a fi mai deschişi de la viaţă. Totul e să nu o luaţi într-un sens prea radical!

 

GEMENI: Un val curios de ciudăţenii vă va sâcâi pe parcursul acestei zile, jurând că aţi nimerit în zona crepusculară. Nu este un moment fast pentru a intra în relaţionări mai dubioase. Atenţie şi cu starea de sănătate!

 

RAC: În această zi puteţi câştiga prietenia unei persoane mai excentrice, mai deosebite. Totodată, în relaţiile cu prietenii vă puteţi aştepta şi la unele desfăşurări mai neobişnuite. Încercţi să visaţi ceva mai mult de la viaţă!

 

LEU: Veţi fi văzuţi de public într-un mod mai curios şi nespecific per ansamblul acestei zile. În chestiuni profesionale încercaţi să nu forţaţi prea mult nota. Şefii se vor prezenta chiar destul de impredictibili.

 

FECIOARA: Ar fi de bun augur să daţi dovadă de mai multă concentrare şi seriozitate în chestiuni ce ţin de studiu şi evaluări. Cu toate acestea, cu siguranţă, se arată unele soluţionări inovative. Se prezintă şi unele veşti mai stranii.

 

BALANŢA: Vă recomand mai multă prudenţă şi responsabilitate în chestiuni ce ţin de datorii sau credite. Se mai relevă şi un risc chiar important de accidente ori incidente mai neobişnuite, deci fiţi în gardă.

 

SCORPION: În viaţa de cuplu vă puteţi aştepta la unele desfăşurări chiar şocante şi dificil de gestionat, fiind indicat să minimalizaţi eventualele disensiuni. În cele ce ţin de afaceri şi litigii, astrele vă sunt capricioase.

 

SĂGETĂTOR: La job vă puteţi aştepta la unele evenimente mai curioase şi cam neplăcute. Fiţi mult mai atenţi şi grijulii în legătură cu starea de sănătate. Se pot ivi şi unele probleme referitoare la animăluţele de companie.

 

CAPRICORN: În dragoste vi se relevă o zi cam prăpăstioasă, deci mare atenţie la decizii în plan amoros. Se mai pot releva şi unele evenimente mai tulburătoare legate de copii. Nu este o zi oportună pentru investiţii speculative!

 

VĂRSĂTOR: Se pot reliefa unele dezechilibre neaşteptate legate de mediul casnic, domestic. Nu întreţineţi raporturi oscilante, duplicitare cu membrii familiei, în special cu părinţii. Se arată şi o stare afectivă mai neîmpăcată.

 

PEŞTI: Veţi avea parte de unele idei extraordinare, poate chiar geniale. Comunicarea cu cei din jur se va efectua într-un sens mai fluent şi natural. Se mai pot ivi unele veşti interesante, precum şi unele drumuri neprevăzute.

 

Dragii mei, să nu uitaţi că astrele doar predispun, dar voi mereu dispuneţi!

 

Andrei SORA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *