E scris în stele – miercuri, 22 noiembrie 2017

Pentru astăzi se întrevede un eveniment astrologic extrem de important oferit de trecerea Soarelui pe semnul zodiacal al Săgetătorului. Astfel, acest moment astral marchează, din punct de vedere astronomic, debutul etapei finale a toamnei, dar totodată, din prisma astrologiei, indică şi o trecere spirituală însemnată de la sensul intens şi enigmatic al Scorpionului, pe care l-am resimţit până de curând, la cel explorativ şi candid al Săgetătorului. Această poziţionare astrologică, dat fiind faptul că semnul Săgetătorului este guvernat de către ,,Marele Benefic”, ne va amplifica, pentru perioada imediat următoare, toate trăsăturile care ţin de: omenie, veselie, aventură, jovialitate şi generozitate.

Acum să vedem ce pregătesc astrele pentru fiecare zodie, în parte:

 

BERBEC: Aceast1 zi îi va favoriza îndeosebi pe aceia dintre nativi ce vor fi testaţi sau evaluaţi. Este şi o zi fabuloasă pentru cultivare intelectuală şi evoluţie spirituală, însă şi pentru călătorii, din obligaţie sau de plăcere.

 

TAUR: Astrele indică o întărire, dar şi o direcţionare mai clară a energiilor personale, în vederea îndeplinirii unui deziderat sau a unei ambiţii personale. Veţi avea şi mai mult succes la bani şi la alte beneficii materiale.

 

GEMENI: Se prezintă o zi perfectă pentru ipostaza de cuplu. Înţelegerea, tandreţea şi afecţiunea persoanei iubite vă vor oferi un sentiment profund şi înălţător. Sunt predispoziţii faste şi pentru afaceri şi alte înţelegeri serioase.

 

RAC: La locul de muncă vă veţi arăta mai angajaţi asupra sarcinilor repartizate şi veţi fi, ca rezultat, foarte productivi. Se mai relevă că veţi avea parte de o stare generală de sănătate mult mai favorabilă.

 

LEU: Veţi fi mai populari şi veţi avea parte de o zi cu evenimente frumoase, distractive. Este un moment favorabil pentru a vă dedica planurilor şi chestiunilor ce ţin de dragoste şi de alte sentimente pozitive.

 

FECIOARA: Viaţa familială vă va oferi o doză mai înaltă de linişte, tihnă şi mulţumire sufletească. Vă veţi înţelege mult mai bine cu părinţii şi veţi beneficia şi de un spor energic în toate activităţile casnice.

 

BALANŢA: Veţi fi mult mai comunicativi şi mai alerţi din punct de vedere mental, dispunând de o judecată sănătoasă. Este o zi potrivită pentru chestiuni ce ţin de învăţare şi examinare, dar şi pentru călătorii.

 

SCORPION: Puteţi avea parte de noroc şi de un spor de zile mari la bani. În general, mai toate proiectele voastre financiare vă vor fi de bun augur. Puteţi achiziţiona un produs, un obiect special, dorit de mai multă vreme.

 

SĂGETĂTOR: Veţi fi mai energici, încrezători şi plini de voie bună. Veţi atrage privirile celor din jur şi veţi avea succes pe mai toate planurile. Este o zi favorabilă expresiei de sine şi tuturor situaţilor ce aduc o doză de competiţie.

 

CAPRICORN: Este o zi foarte potrivită analizei şi reflexiei de sine. Cel mai indicat ar fi să încercaţi să vă odihniţi ceva mai mult ,,spre a vă reîncărca bateriile pentru zilele următoare”. Încercaţi să adoptaţi o atitudine mai deschisă.

 

VĂRSĂTOR: Prietenii şi activităţile de grup vă vor dărui mai multă energie pozitivă şi o stare lăuntrică ceva mai veselă. Aşadar, este o zi foarte bună pentru întâlniri şi ieşiri în oraş. Veţi fi şi cumva mai umanitari şi altruişti.

 

PEŞTI: Stelele arată un succes profesional răsunător. Astfel, este o zi foarte potrivită tuturor activităţilor ce conduc la stabilizare şi consolidare în carieră. Energia zilei vă va ajuta să câştigaţi, cu uşurinţă, respectul celor din jur.

 

Să nu uitaţi că astrale predispun, dar omul este cel ce dispune!

 

Andrei SORA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *