E scris în stele – sâmbătă, 27 ianuarie 2018

Unghiul celest marcant al zilei este înfăptuit de cuadratura planetei Mercur din Capricorn cu planeta Uranus din semnul zodiacal al Berbecului. Aşadar, acest indicator astrologic poate aduce: imoralitate, excentricitate, insensibilitate, iraţionalitate, indolenţă, precum şi alte circumstanţe vătămătoare. Este o zi în care trebuie să cultivăm, cu tact şi răbdare, sentimente şi atitudini cât mai rezonabile şi receptive faţă de interlocutori, spre a nu oferi ocazia desfăşurării  necontrolate a acestui tumultuos eveniment celest al zilei.

Acum să vedem ce pregătesc astrele pentru fiecare zodie, în parte:

 

BERBEC: Se pot ivi unele abordări profesionale nepotrivite. Aşadar, nu este indicat să intraţi în conflicte cu superiorii de la locul de muncă. Vă veţi arăta şi cumva mai rebeli, nonconformişti şi inconsecvenţi.

 

TAUR: Nu este o zi tocmai potrivită pentru călătorii mai lungi, existând un risc de neplăceri semnificative. Puteţi primi şi unele informaţii mai îngrijorătoare de la mare distanţă. Vi se mai pot întâmpla şi unele evenimente mai ciudate.

 

GEMENI: Fiţi mai atenţi cu banii spre a nu intra în încurcături de ordin financiar ori patrimonial. Astrele relevă şi un risc mai sporit de accidente, deci fiţi mai prevăzători. Prietenii vă vor reliefa unele atitudini neaşteptate.

 

RAC: Încercaţi să nu daţi curs unor posibile neînţelegeri comunicaţionale cu persoana dragă. Nu este o zi benefică în chestiuni ce ţin de contracte şi înţelegeri. Se pot prezenta şi unele situaţiuni profesionale deranjante.

 

LEU: La locul de muncă pot apărea unele discuţii sau situaţii mai tensionate cauzate de unii colegi. Se pot ivi şi unele simptome deranjante ce ţin de sănătate. Nu este o zi fastă pentru călătorii la mare distanţă.

 

FECIOARA: Fiţi cât mai abili şi diplomaţi, dar în acelaşi timp şi oneşti în relaţia cu persoana iubită. Vi se pot arăta şi unele evenimente neplăcute legate de copii. Se arată un risc mai înalt de accidente, aşadar fiţi mai precauţi.

 

BALANŢA: Comunicarea cu familia natală, îndeosebi cu părinţii, va prezenta unele atribute mai problematice. Astfel, nu puneţi combustibil dacă apar disensiuni domestice. Fiţi mai atenţi şi în afaceri.

 

SCORPION: În această zi veţi resimţi unele dificultăţi destul de însemnate în comunicarea cu anturajul. Fiţi cât mai cinstiţi în raporturile cu cei din jur. Se pot prezenta şi unele probleme de sănătate mai complexe.

 

SĂGETĂTOR: Ar fi indicat să fiţi mai atenţi şi mai prevăzători în chestiuni de ordin financiar, ferindu-vă de achiziţii inutile. În dragoste se vor arăta unele circumstanţe mai neplăcute. Evitaţi pe cât posibil speculaţiile.

 

CAPRICORN: Veţi aborda o atitudine cumva duală şi superficială. Fiţi mai concentraţi asupra sarcinilor şi activităţilor cotidiene. În plan domestic, casnic vă puteţi aştepta la unele întâmplări mai supărătoare.

 

VĂRSĂTOR: În această zi veţi resimţi o predispoziţie astrală ce vă va afecta obiectivitatea în judecată. În concluzie, nu vă asumaţi decizii importante. Fiţi mai realişti şi consecvenţi în raporturile cu cei din jur.

 

PEŞTI :Puteţi avea unele discuţii mai puţin plăcute cu prietenii ori amicii. Ar fi responsabil să atenuaţi orice situaţiune tensionată s-ar putea ivi. În plan bănesc sunteţi predispuşi spre unele cheltuieli neprevăzute.

 

Dragii mei, să nu uitaţi că astrele doar predispun, dar voi mai mereu dispuneţi!

 

Andrei SORA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *