E scris în stele – vineri, 28 septembrie 2018

Unghiul astral determinant al zilei este redat de trigonul Soarelui din semnul zodiacal al Balanţei cu planeta Marte din zodia Vărsătorului. Astrele indică un aspect celest pozitiv care ne va oferi mai multă: vivacitate, determinare, curaj, dinamism şi plăcere de viaţă. Această rezonanţă marţială ne va amplifica energic toate trăirile şi interesele ce ţin de întreceri, asertivitate, combativitate şi tărie, atât fizică, cât şi emoţională. Astfel, se intuieşte o zi cu evenimente ce ne îndrumă cu consecvenţă la acţiune şi izbândă.

Acum să vedem ce pregătesc astrele pentru fiecare zodie, în parte:

 

BERBEC: Se arată o zi mai caldă şi armonioasă în plan sentimental. Înţelegerile cu cei din jur au şanse mari să fie onorate. Prietenii vă vor oferi unele circumstanţe extreme de favorabile pentru planurile voastre.

 

TAUR: Veţi avea o zi mai prielnică în chestiuni ce ţin de starea generală de sănătate. În ceea ce ţine de carieră, se arată rezultate grozave ce vă vor obţine o reuşită tactică. Veţi fi foarte apreciaţi şi admiraţi.

 

GEMENI: Astrele indică o zi favorabilă în chestiuni ce ţin de dragoste, precum şi în relaţia cu cei mai mici din familie. Se mai arată şi unele veşti plăcute şi un bun spor la drumuri şi călătorii.

 

RAC: Se arată unele episoade legate de casă ce vă vor oferi mai multă linişte şi împlinire sufletească. Veţi mai avea şi de un bun noroc la banii celorlalţi, dar şi de o protecţie împotriva marilor incidente sau accidente.

 

LEU: Veţi da dovadă de o gândire profundă şi altruistă. Comunicarea cu cei din jur va fi un plus al acestei zile. În viaţa de cuplu, dar şi în afaceri, se arată evenimente ce vă vor conferi bucurie şi satisfacţie.

 

FECIOARA: Veţi avea parte de o zi ceva mai prielnică în plan financiar. La locul de muncă veţi resimţi unele sentimente de împlinire şi înţelegere. Starea generală de sănătate va cunoaşte o remediere importantă.

 

BALANŢA: Veţi fi mai relaxaţi, împliniţi şi liniştiţi. Veţi afişa o atitudine mai sentimentală şi mai protectivă faţă de cei din jur. Totodată, în iubire se arată şi o mare cucerire. Veţi avea succes şi la speculaţii.

 

SCORPION: Un bărbat, probabil mai influent, vă va oferi suportul său într-un mod discret şi altruist. Veţi dispune şi de o stare interioară, mentală cumva mai tihnită. Familia vă va oferi momente calde, frumoase şi conciliante.

 

SĂGETĂTOR: Astrele indică o zi avantajoasă pentru întâlniri şi alte demersuri legate de prieteni şi amici. Veţi prezenta o judecată fermă şi profundă ce îi va fermeca pe cei din jur. Se arată şi unele veşti fericite.

 

CAPRICORN: În această zi se relevă mai multă cooperare şi înţelegere în chestiuni ce ţin de mediul profesional. Se mai arată că puteţi avea parte de un succes grozav în chestiuni ce ţin de bani şi alte beneficii materiale.

 

VĂRSĂTOR: Se relevă că veţi dispune de o judecată sănătoasă, rezonabilă şi armonioasă. Veţi avea succes şi în chestiuni ce ţin de călătorii şi străinătate. Veţi fi şi mai asertivi, plăcuţi, dar şi mai petrecăreţi.

 

PEŞTI: Astrele relevă că veţi avea un bun noroc la resursele apropiaţilor. Se mai prezintă şi o reechilibrare emoţională de bun augur. Divinitatea vă va ocroti de marile rele ale acestei zile.

 

Dragii mei să nu uitaţi că astrele predispun, dar omul este cel ce dispune!

 

Andrei SORA

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *