Echipa României aplaudată la Congresul Mondial Interski 2019

Românii au făcut demonstraţii de eleganţă şi măiestrie pe zăpadă în faţa lumii bune a schiului mondial. Peste o mie de participanţi din 35 de ţări printre care şi giganţii lumii la sporturile de iarnă concurează în aceste zile la Congresul Mondial al Monitorilor de Schi Profesioniști Interski 2019 din Bulgaria. Echipa României a participat la deschidere cu un exerciţiu care a impresionat asistenţa.

„Ooo! Asta e chiar impresionant! Sunt cu toţii îmbrăcaţi în culorile de pe steagul lor naţional. Bravo, echipa României!” a exclamat prezentatorul oficial în momentul în care membrii echipei au coborit cu steagurile pe pârtia iluminată în nocturnă. Patru dintre români duc un tricolor imens în timp ce, în urma lor, în şir indian şi cu viraje perfecte pe schiuri, monitorii de schi duc fiecare câte un tricolor. Finalul a adus în faţa spectatorilor chiar elitele din echipa tehnică, nucleul demo-teamului României. Cei şase au făcut acrobaţie pe schiuri, s-au oprit în linie şi au încheiat demonstraţia alunecând de-a lungul pârtiei … pe burtă. Momentul l-a făcut din nou pe prezentator să strige: „Well done, team România!”

Interski 2019 se desfășoară în perioada 17 – 22 martie în stațiunea de ski Pamporovo din Bulgaria. 19 dintre cei mai buni instructori de ski profesioniști ai României au făcut senzaţie cu acest exerciţiu în nocturnă la Interski 2019. Demo team-ul României a impresionat prin execuţia corectă a mişcărilor, stilul curat de coborâre, dar şi datorită modului în care au ales să promoveze ţara pe ritmul unei piese interpretate de Loredana Groza. Ca să ajungă la o asemenea perfecţiune a mişcărilor e nevoie de sute de ore de antrenament şi o coordonare la milimetru. Echipa de monitori de schi a României are de înfruntat cele mai bune echipe ale lumii, ţări cu tradiţie şi mii de km de pârtii precum Austria, Statele Unite şi Canada. Demo-teamul României e deja la a doua participare: „Aici se află elita monitorilor de schi din lume şi România are participanţi de seamă. Încercăm să adunăm cât mai multe informaţii pentru a creşte nivelul pregătirii monitorilor şi să ţinem la standard învăţarea schiului”, spune Mihai Predeleanu, căpitanul echipei României.

Hunedoara este reprezentată la Interski 2019 de doi monitori de schi, care sunt şi membrii ai echipei judeţene a Salvamont. „Este o onoare să fiu alături de băieţii tineri din echipa demo-team, am încercat să fac faţă acestei încercări şi a fost super interesant. Avem aici parte de multe experienţe, de multe întâlniri pentru că e ceva deosebit să te întâlneşti cu monitori de schi din toată lumea, la cel mai înalt nivel, monitori de clasă şi categorii superioare. Pentru mine, va fi o experienţă de neuitat”, spune Ovidiu Bodean, membru în echipa care reprezintă România. Alături de el este şi hunedoreanul Mario Coteneanu: „Ne bucurăm că am ajuns anul acesta la această mare competiţie, care e un fel de olimpiadă a instructorilor de schi din întreaga lume. Sunt veniţi din Australia, Noua Zeelandă, Chile şi e o experienţă deosebită. Echipele de demo sunt nivelul cel mai ridicat al instructorilor de schi.”

Interski e cea mai mare organizaţie în domeniul turismului pe schiuri şi România e membră din 1999. Monitorii de ski cred că este un excelent prilej de promovare a turismului de iarnă în lume. „Pentru România, participarea la Interski e un vector important de promovare din ţară, a staţiunilor montane şi ridică nivelul de pregătire al monitorilor de ski din România”, crede Codru Popescu, preşedintele Asociaţiei Monitorilor Profesionisti de Ski din România (AMPSR). Timp de o săptămână, la congres, au loc workshopuri, prezentări ale ultimelor linii metodice, traininguri pe diferite teme, schimburi de experiență, și concursuri. „Competiţia are mai multe probe şi este foarte complexă. Instructorii români se înfruntă cu cei mai buni din lume. Sperăm să ne situăm undeva între primii zece pentru că este foarte greu să concurezi împotriva celor mai bune echipe. De exemplu, cei din Statele Unite sunt 60 în echipă. Noi, românii, participăm cu gândul de a creşte calitatea turismului montan în ţară”, spune Ovidiu Bodean.

Din echipa României fac parte instructori din Predeal, Poiana Brașov, Hunedoara și Timișoara. Printre monitorii tineri de ski din echipă şi-a găsit loc şi un veteran. La 52 de ani, Iulian Crăciun are destulă îndemânare şi experienţă pentru a schia … ca la carte: „Eu sunt cel mai ,,tânăr” membru”, râde instructorul: „M-am simţit tare bine aseară în timpul demonstraţiei României şi sper să mai pot veni!” Instructorii români din demo-team vin la congrese chiar dacă participarea nu este susţinută deloc de autorităţile centrale în ciuda faptului că echipa promovează intensiv România şi turismul montan. Congresul Interski se desfășoară din patru în patru ani şi adună laolaltă cei mai buni monitori de schi din întreaga lume.

 

Laura OANĂ

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *