Elevii din tabăra ARC s-au întâlnit cu Gina Gogean

În cadrul Programului Național „Campionii României în școală, liceu și universitate”, 42 de elevi și profesori din Ungaria și Ucraina, participanți la prima serie a Programului de Tabere ARC Centenar, ce are loc la Centrul de Agrement Căprioara din Deva, au vizitat Centrul Național Olimpic de Pregătire a Gimnastelor din municipiul de reședință al județului Hunedoara, unde au urmărit o parte din antrenamentul Lotului Național de Junioare și s-au întâlnit cu multipla campioană la gimnastică, actualmente antrenor, Gina Gogean.

Cu această ocazie, Adrian Cristian Liga directorul Colegiului Național Sportiv ”Cetate” Deva, în calitate de gazdă, i-a salutat pe vizitatori, iar Lorincz Szell, directorul Direcției Județene pentru Tineret și Sport Hunedoara, am prezentat Programul Național „Campionii României în școală, liceu și universitate”. De asemenea, marea campioană Gina Gogean a împărtășit momente din cariera sa de mare succes, de la începutul acesteia și până în viața de zi cu zi, și i-a îndemnat pe elevi să facă sport. Primii 50 de oaspeți ai Programului de Tabere ARC Centenar au părăsit sâmbătă, 3 noiembrie, Centrul de Agrement Căprioara, în aceeași zi începând cea de-a doua serie. Cea de-a treia serie a Programului de Tabere ARC Centenar, ce are loc la Centrul de Agrement Căprioara din Deva, va începe în data de 10 noiembrie.

 

Amarildo Szekely

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *