Episcopia, donaţie consistentă pentru Pediatria din Hunedoara

Cu o donaţie de 150 de mii de lei, Episcopia Devei şi Hunedoarei a schimbat „faţa” secţiei Pediatrie a Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” din Hunedoara. După reabilitarea secţiei, mobilarea locului, dar şi amenajarea unui loc de joacă pentru micuţii pacienţi s-a făcut cu ajutorul sumei oferită de Episcopia Devei şi Hunedoarei.

Miercuri, PS Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei împreună cu un sobor de preoţi au oficiat o slujbă de binecuvântare a secţiei.

Secţia de Pediatrie a spitalului hunedorean are 19 saloane şi peste 50 de paturi. Cu ajutorul Centrului Eparhial al Episcopiei şi a parohiilor din Deva şi Hunedoara, saloanele au acum mobilier nou, modern, iar mamele nu mai sunt nevoite să se înghesuie alături de micuţi din moment ce au fost cumpărate locuri de odihnă separate mamă-copil. Nici că se putea moment mai potrivit acum în Săptămâna Mare, crede părintele Gabriel Miricescu: „Spitalul este loc de pătimire, iar noi, prin gestul acesta, am vrut să oferim celor care ajung aici o îndulcire a patimilor. Se cuvine să dăm slavă lui Dumnezeu care ne-a învrednicit să fim aici. Suntem într-o perioadă specială în viaţa Bisericii. Domnul Iisus ne dă pildă de pătimire şi asumare a pătimirii, ne-a dat exemplu de pătimire cu demnitate. (…)

Dr Nicoleta Terzea și pr Miricescu

Am dorit să alinăm un pic suferinţa celor care ajung aici pentru că nimeni nu îşi doreşte să ajungă la spital, mai ales într-o secţie de pediatrie.” Medicul şef al secţiei, dr. Nicoleta Terzea a mulţumit în numele pacienţilor şi al personalului: „Era nevoie foarte mare de această investiţie. Noi ştim cât de mult contează pentru pacienţii noştri să se simtă bine şi să fie înconjuraţi de o atmosferă veselă, plăcută. De fapt, ne-am şi dorit ca secţia să arate mai mult ca o grădiniţă şi să fie ceva care să aducă zâmbetul pe faţa micuţilor”. Recent, secţia a fost reabilitată cu bani din bugetul insituţiei, iar donaţia Episcopiei, a asigurat o nouă faţă pentru acest loc, spune managerul unităţii medicale, Radu Budae: „Mă aplec cu recunoştinţă în faţa Bisericii şi a gestului dumneavoastră care va însenina chipurile micuţilor. Dumnezeu să vă răsplătească înzecit darul!”

 

Cu ajutorul sumei de 1,5 miliarde de lei vechi au fost cumpărate paturi speciale pentru mame şi copii, saltele, noptiere şi dulapuri, dar şi măsuţe şi biblioteci. Tot mobilierul este nou. Mai mult, a fost amenajat şi un loc de joacă cu o mulţime de „provocări” pentru micuţi. Ana Maria, o fetiţă de 7 ani, a păşit cu ochii plini de lacrimi în noul spaţiu de joacă şi s-a îndreptat direct către căluţul de lemn. „Eu nu am vrut spă ajung aici. Sunt de trei săptămâni în spital, prima dată s-a îmbolnăvit mami, apoi eu. Îmi place căluţul aceasta şi locul este extraordinar. Parcă nu seamănă a spital, dar cel mai frumos este că mă fac bine”. O altă mamă ajunsă pe secţie cu un bebeluş de numai două luni cu bronşită este încântată de condiţii: „Nici nu mi-am închipui că o secţie pentru copii poate arăta aşa. Pereţii sunt plini de desene cu personaje din desene animate, mobiliarul este nou, curat, iar personalul foarte priceput.”

 

Episcopul Devei şi Hunedoarei, PS Gurie a condus slujba de binecuvântare a secţiei şi a vorbit despre semnificaţia acestor sărbători: „Lege nouă vă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul” a spus Domnul Iisus. Şi ce poate fi mai potrivit decât să vorbim despre această poruncă acum? Dacă după legile pământene suntem judecaţi pe Pământ, după această lege a iubirii ne va judeca Dumnezeu la sfârşitul veacurilor. Este o lege de care trebuie să ne amintim nu doar în post, ci în fiecare zi! Mulţumim tuturor celor care ne-au ajutat şi personalului acestei secţii care face jertfă de timp şi suflet pentru micuţii acestui oraş”. Nu este singura donaţie făcută de Episcopia Devei şi Hunedoarei pentru o unitate medicală. În 2016, s-a donat un aparat de anestezie de ultimă generaţie pentru Secţia A.T.I. a Spitalului Județean de Urgență Deva, unitate care a mai primit donaţii şi pentru secţiile de pediatrie, cardiologie şi ortopedie. În vara anului trecut, Episcopia Devei şi Hunedoarei a donat aparatură sportivă în valoare de 16 mii de euro pentru Lotul Olimpic de Gimnastică de la Centrul de Pregătire Olimpic din Deva.

 

Laura OANĂ

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *