Erdogan inaugurează la Istanbul viitorul ”cel mai mare aeroport din lume”

Preşedintele Recep Tayyip Erdogan a inaugurat, cu mare pompă, la Istanbul, un nou aeroport menit să devină ”cel mai mare din lume” şi o vitrină a megaproiectelor de infrastructură care au transformat Turcia de la venirea sa la putere, relatează AFP.

”Sper ca aeroportul (…) să fie benefic regiunii noastre şi lumii”, a declarat Erdogan în cursul unei cremeonii oficiale, luni, înainte să dezvăluie numele edificiului –  „Istanbul”.

”Istanbul nu este doar cel mai mare oraş din ţara noastră, este de asemenea cea mai mare marcă a sa (…). Din acest motiv am dat numele Istanbul acestei mari lucrări”, a declarat Erdogan.

Lideri din ţări din Balcani şi Asia centrală, dar şi emirul Qatarului, şeicul Tamim ben Hamad Al-Thani sau controversatul preşedinte al Sudanului Omar el-Béchir – căutat pentru genocid de Curtea Penală Internaţională (CPI) – au fost prezenţi la ceremonie.

Erdogan a urmărit îndeaproape construcţia acestui aeroport, pe malul european al Istanbulului, în apropiere de Marea Neagră, care a fost marcată de întârzieri şi de o grevă a muncitorilor, care au cerut o îmbunătăţire a condiţiilor de muncă.

Acest proiect de înscrie în voinţa preşedintelui turc de a face din fosta capitală a Imperiului Otoman o răscruce mondială între trei continente – Europa, Asia şi Africa.

Însă inaugurarea, luni, a acestei infrastructuri, care urmează să înlocuiască Aeroportul Internaţional Atatürk este, înainte de toate, simbolică şi coincide cu cea de-a 95-a aniversare a Republicii turce.

Construcţia, ralizată în marş forţat, a înregistrat întârzieri, iar acest nou aeroport va funcţiona la întreaga capacitate abia de la 29 decembrie. Până la această dată, doar cinci zboruri pe zi vor fi asigurate, iar aeroportul Atatürk va rămâne deschis.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *