Exerciţiul Seism 2018: Se dă startul oficial al exerciţiului internaţional EU-ModEx, care se va desfăşura în România în perioada următoare

Comisarul european pentru ajutor umanitar şi managementul crizelor, Christos Stylianides, a declarat, duminică seară, într-o conferinţă de presă, lansarea oficială a exerciţiului internaţional EU-ModEx, care se va desfăşura în perioada următoare în România, că dezastrele devin din ce în ce mai frecvente şi mai grave, iar în faţa acestora toate ţările trebuie să acţioneze împreună, pentru că sunt în aceeaşi situaţie.

Potrivit MAI, comisarul european pentru ajutor umanitar şi managementul crizelor, Christos Stylianides, a vizitat, duminică, spitalul mobil italian, aflat în acel moment în curs de instalare, dar şi site-ul organizat la sediul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, unde a asistat la o intervenţie executată de pompieri şi paramedicii SMURD, conform scenariului exerciţiului Seism 2018.

Duminică seară, Christos Stylianides a participat la o conferinţă de presă organizată la sediul Centrului 70 Geniu Aviaţie, unde a fost lansat oficial exerciţiul internaţional „EU ModEX 2018”, care se va desfăşura în perioada următoare în România.

La conferinţa de presă a fost prezent şi coordonatorul exerciţiului, care a spus, referindu-se la simularea Seism 2018, că România este foarte bine pregătită pentru situaţii de urgenţă majore.

„Sigur că aceste lucruri trebuie îmbunătăţite. În acelaşi timp am testat şi sistemul nostru european de reacţie în situaţii de urgenţă”, a spus el.

De asemenea, secretarul de stat Raed Arafat a prezentat desfăşurarea exerciţiului Seism 2018 de până acum.

„Acest exerciţiu ne permite să facem schimb de experienţă, să învăţăm unii de la alţii, înainte ca un dezastru să se întâmple, şi nu în timpul unui dezastru”, a spus Arafat.

Comisarul european Christos Stylianides a apreciat amploarea exerciţiului.

„Aţi depus un efort extraordinar cu acest exerciţiu dificil. Sunt ferm convins, cu experienţa mea de teren în calitate comisar european, că este cel mai mare exerciţiu de acest gen organizat în Uniunea Europeană. La nivelul Comisiei Europene acest exerciţiu este un exemplu extraordinar (…) Avem nevoie de reguli concrete, de măsuri concrete pentru rezultate tangibile şi pentru oameni reali. Acest exerciţiu este o dovadă a ceea ce am spus, este un exemplu perfect de ceea ce putem realiza împreună. Atunci când avem de-a face cu dezastre naturale, toţi suntem în aceeaşi situaţie şi trebuie să acţionăm împreună. Observăm că dezastrele devin din ce în ce mai frecvente şi mai grave”, a spus Christos Stylianides.

Exerciţiul Seism 2018 îşi propune antrenarea tuturor structurilor responsabile de conducere, coordonare şi răspuns, la nivel local, regional şi naţional, în cazul producerii unui seism major cu victime multiple.

Potrivit scenariului, sâmbătă dimineaţă, la ora 08.37, în zona Vrancea, s-a produs un cutremur major, cu magnitudinea de peste 7,5 grade pe scara Richter, unde seismică având ca axă de deplasare Bucureşti – Alexandria – Sofia şi Iaşi – Chişinău.

Ultimul bilanţ al exerciţiului Seism 2018 vorbeşte despre 2.098 persoane decedate, 3.912 răniţi, 7.250 persoane dispărute, 30.000 persoane sinistrate şi 130.000 de persoane afectate.

O replică de 5,8 grade a cutremurului iniţial simulat în cadrul exerciţiului Seism 2018 s-a produs, duminică, echipele pornind în teren pentru a evalua situaţia. În urma replicii, Centrul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei (CNCCI) a solicitat suplimentarea forţelor din Bucureşti cu echipe de căutare-salvare (inclusiv alpinişti) din judeţele Vrancea, Braşov, Constanţa, Călăraşi, Buzău, Argeş. Forţele se vor prezenta în bazele de operaţii, urmând a fi direcţionate în zonele afectate de replica seismului.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *