Există toate șansele ca CEH să fie lichidat

Oficialii Ministerului Energiei susțin că există toate șansele ca societatea Complexul Energetic Hunedoara să intre în proces de lichidare, ținând cont de problemele financiare cu care se confruntă. Doru Vișan, secretarul de stat în Ministerul Energiei, confirmă faptul că ministerul a transmis la Curtea de Apel Alba Iulia, acolo unde se judecă dosarul insolvenței CEH, un răspuns prin care confirmă faptul că astfel de riscuri există.

“Există un document oficial cerut de către Curtea de Apel Alba Iulia referitor la insolvență, în care instanța ne solicită, oficial, să analizăm și să avem în vedere că există și riscul lichidării generat de situația financiară a Complexului. Noi am spus că am analizat și există, întradevăr, acest risc de lichidare urmare a dezechilibrului financiar care există. Nimic mai mult. Ministerul nu poate să ceară lichidarea decât printr-un singur mod, și anume lichidarea se cere pe baza unui mandat pe care acționarul îl dă la AGA. Nu s-a făcut niciodată așa ceva. Riscuri există. Este o speculare și un deranj generat de acea cerere a juutiției. Justiției nu poți să îi răspunzi că e adevărat sau fals, că riști alte lucruri”,  a declarat Doru Vișan, secretar de stat în Ministerul Energiei.

Complexul Energetic Hunedoara se situează pe poziția a doua în topul marilor datornici. Societatea hunedoreană figurează cu restanțe în valoare de 735 de milioane de lei. La asta se adaugă și datoriile comerciale ale societății care se ridică la 4 miliarde de lei.

 

Monika BACIU

Un comentariu la „Există toate șansele ca CEH să fie lichidat

  • 30 octombrie 2018 la 20:34
    Permalink

    Daca s-ar face investitii la Mina Livezeni si Mina Vulcan atunci ar fi rentabila huila din valea jiului iar CEH nu va mai avea datorii .

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *