Expoziție de artă la Castelul Corvinilor: „Glass Nouveau la Castel”

Primăria Municipiului Hunedoara și Muzeul Castelul Corvinilor Hunedoara vă invită marți, 1 august 2017, la vernisajul unei expoziții de artă intitulată „Glass Nouveau la Castel”. Expoziția prezintă publicului peste 30 de lucrări realizate de artistul Cristian Florin Anghelescu.

Evenimentul, care reprezintă o continuare a activității expoziționale începute în primăvară sub egida Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva, va avea loc începând cu ora 17.30, în salonul BETHLEN din incinta Castelului Corvinilor Hunedoara. Faţă de expoziţia anterioară apar însă lucrări noi, mai elaborate, care dovedesc rezultatele pozitive ale primei expoziţii.

Subiectul expoziţiei este oglinda. Acesta este modul în care autorul încearcă să-i redea oglinzii valoarea ce i se cuvine : cea mai frumoasă piesă de mobilier dintr-o casă. „Ea este singura, este unica în stare să capteze şi să redea lumina, culoarea, să creeze iluzia măririi spaţiului. Cu un secol în urmă era afişată în locuri de cinste precum saloane, livinguri, sufragerii, împodobită cu rame superbe. De ani buni încoace, cred ca vreo şaptezeci, din sărăcie materială sau intelectuală ea a fost alungată, surghiunită în locuri strâmte, uneori ascunse şi prost iluminate. Dacă veţi ajunge la concluzia că vă place ce vedeţi vă invit să generăm împreună o iniţiativă de graţiere a oglinzii. Cred ca-i ajung anii petrecuţi găurită în patru colţuri şi ţintuită cu holzşuruburi de faianţa din baie sau lipită pe uşa dulapului din dormitor. Haideţi s-o eliberăm din nou, s-o împodobim şi s-o lăsăm să ne bucure din nou. Eu am început deja de aproape trei ani”, declară artistul Cristian Florin Anghelescu.

Evenimentul va fi prezentat de RADU ROŞIANU din partea Uniunii Artiștilor Plastici din România, şi va fi acompaniat de sunetul distins al pianului, la care vor performa prof. CRISTIAN DUMITRIU, prof. DOINA ONA şi eminentul elev MIRCEA LOGOJAN, de la Liceul de Arte „Sigismund Toduță” din Deva.

 

Vă așteptăm!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *