Deva vine tare din urmă

Florin Oancea – 100 de zile de mandat

Vineri, într-o conferință de presă la 100 de zile de mandat Florin Oancea a ajuns la o concluzie și asta în urma muncii de preluare a problemelor primăriei Deva. Acum, pentru domnia sa este cota zero, de aici pleacă tot ceea ce va urma. A fost o perioadă în care a aflat ce se întâmplă în instituție și prin măsurile luate a dat o direcție pe care va funcționa primăria Deva de acum înainte. În 29 noiembrie 2017 a depus jurământul. De atunci au trecut  68 de zile lucrătoare  și 32 de sâmbete și duminici. A muncit pe brânci chiar dacă rezultatele încă nu se văd în exterior, în oraș. A plecat de la ideea că pentru a se vedea efectele unei munci în exterior este foarte important să faci ordine în interiorul primăriei municipiului Deva. În această perioadă a inițiat 121 de hotărâri de Consiliu Local din care au fost votate 116. Un procent de 96 la sută. Indiferent de culoarea politică, membrii consiliului local au înțeles importanța și nevoia de a vota aceste inițiative ale primarului și le mulțumește pentru aceasta.

2000 de persoane în audiență la primar

Fie că a fost vorba de cetățeni care au venit în audiențe în ziua de miercuri de la 10,00 la 12,00, fie cei care au venit la cabinetul primarului, numărul lor este de 2000. A discutat cu aceste persoane, le-a ascultat problemele și împreună cu colegii din primărie a încercat să găsească soluții de rezolvare a acestora. A promis în campania electorală că îl interesează transparența și eficiența în activitatea angajaților, așa că a propus o nouă organigramă care a fost votată de consilieri, acum fiind în faza de preavize. Reorganizarea trebuia făcută și chiar dacă a durut a trebuit să  facă ceea ce este mai bine pentru o instituție bolnavă. În data de 15 și 16 martie sunt testările pe funcțiile rămase vacante așa că din partea a doua a lunii în instituție se va lucra după noua organigramă. Aceasta este dinamică, ținând cont că în acest an sunt persoane care se vor pensiona, așa că vor mai fi angajări acolo unde va fi necesar, de exemplu serviciul de gospodărire municipală unde numărul de muncitori trebuie suplimentat.

Atenție sporită pentru serviciul de gospodărire

Noul director al serviciului va împărții Deva  în 5 zone și ținând cont de personalul existent acum, va propune dacă mai este nevoie să facă angajări. Primarul va fi prezent săptămâna viitoare la comandantul penitenciarului pentru a semna un nou protocol de colaborare între SPIGM și Penitenciarul Bârcea, pentru a completa numărul muncitorilor din cadrul serviciului.

Comunicare mai bună cu cetățenii

Florin Oancea a cerut și se pare că în acest moment există o comunicare mai bună între angajații primăriei și cetățeni. Se fac eforturi pentru scurtarea timpului de la depunerea unei solicitări până la rezolvarea ei și scurtarea timpului de la aflarea unei probleme până la soluționarea ei. Promite să monitorizeze fiecare sesizare care intră în sistem, cum și când  a fost repartizată și modul în care a fost soluționată.

Transportul public local de persoane

A reușit să deblocheze problema transportului public local de persoane astfel că a găsit o soluție juridică prin reconfigurarea traseelor. Știe că mai sunt cetățenii nemulțumiți deoarece erau obișnuiți cu o anumită rută,  dar le cere înțelegere pentru o perioadă scurtă, de câteva luni de zile, până când prin noua societate aprobată de consiliul local va aduce autobuze și microbuze noi. Va lua informații de la Brașov și de la București, unde se fabrică aceste mijloace de transport, după care urmează o licitație pentru achiziționarea lor prin leasing operațional. Este vorba de  o închiriere, până va fi implementat proiectul de 18 milioane euro pe fonduri europene. Perioada necesară pentru realizarea proiectului este cuprinsă între 4 sau 5 ani și atunci devenii vor beneficia de mijloace de transport în comun de nivel european. Închirierea autobuzelor și microbuzelor noi prin firma nou înființată va asigura condiții de transport moderne, civilizate.

Transparență la Deva. Pe când la Hunedoara?

Pentru a simplifica contractarea de servicii necesare primăriei  Deva, acestea au fost afișate pe SEAP așa că achizițiile viitoare fie directe, fie prin procedura de licitație, pot fi văzute de toți cei interesați de colaborare. Informațiile sunt urcate pe site-ul primăriei și prin SEAP  se atașează și caietul de sarcini. Fie că este vorba de servicii, produse sau lucrări este anunțat și termenele de depunere a ofertelor în așa fel încât la ele să aibe acces toți cei interesați. Ofertanții se înscriu pe SEAP  își postează oferta și în funcție de preț va fi selectat ofertantul din catalogul electronic. Această modalitate a fost bine primită de cetățeni și de cei din mediul de afaceri care au fost plăcut impresionați că și la Deva pot avea acces la lucrările, serviciile și produsele de care primăria are  nevoie. Până la această măsură, o mare parte dintre antreprenori renunțaseră să mai depună oferte la primărie pentru colaborări, preferând să lucreze în alte zone. Primarul este hotărât să ofere șanse egale tuturor întreprinzătorilor și îi invită pe toți să participe la licitații pentru că vor fi corecte, transparente.

Un model simplu, eficient și mai ales transparent. Iată un model pe care Nicolae Oancea a reușit să îl impună la Primăria Deva. Oare când se va întâmpla acest lucru și la Hunedoara, unde primarul Bobouțanu Dan vorbea de nevoia de  transparență la începutul mandatului său dar care între timp a uitat de promisiune. Oricum, ar avea încă  timp să facă acest lucru ținând cont că urmează licitații pentru multele lucrări anunțate. Ne vom convinge dacă va proceda ca la Deva.

Bugetul

Au fost stabilite în bugetul pentru 2018 resurse financiare pentru continuarea obiectivelor de investiții demarate în 2017 cu finalizare în acest an. Există în acest moment 21 de obiective contractate și în curs de execuție, încă 28 de obiective contractate și în curs de execuție și 21 de studii de fezabilitate cu termen până în luna iulie, urmând ca la prima rectificare de buget să asigure resursele pentru următorii pași, adică proiectare, licitație și execuție. Există în acest moment și obstacole, astfel că zilele trecute, a primit de la Ministerul Finanțelor Publice o adresă prin care se comunică amânarea privind mărirea liniei de credit. Din 30 milioane lei cât era această linie de credit au rămas  14 milioane neutilizați iar primarul a făcut o solicitare în 3 ianuarie pentru deblocarea acestei linii. A primit aviz nefavorabil în 17 ianuarie, a făcut apoi o revenire la această adresă deoarece o bună parte din lucrările începute în 2017 aveau finanțare din linia de credit. Așa că, pe noul buget, a fost obligat să repartizeze și lucrările începute anul trecut lucru care l-a împiedicat să deschidă acum mai multe studii de fezabilitate. În data de 8 martie a primit autorizarea pentru efectuarea tragerilor și solicitarea primăriei Deva a figurat  pe lista cererilor pentru autorizare în vederea analizării aceteia în condițiile legi. Așa că acum nu se pot utiliza cele 14 milioane lei. Se caută resurse alternative. Există un buget cu care se va lucra, există 10 proiecte depuse la Guvernul României la Compania Națională de Investiții și la Ministerul Dezvoltării Regionale, există proiecte europene în diferite faze de implementare cu o sumă totală de 35 de milioane de euro.

Investiții străine la Deva

În această perioadă Florin Oancea a avut întâlnire cu 8 oameni de afaceri străini și a înțeles după aceste discuții că Deva are potențial și oamenii de afaceri sunt interesați să investească aici. În trecut se pare nu exista disponibilitatea conducerii pentru atragerea de investitori. Valoarea potențială viitoare pentru investițiile străine depășește 100 de milioane euro ceea ce este încurajator și primarul a promis că va face tot ce depinde de el pentru ca acești investitori să vină la Deva și nu în alte locații. A tras concluzia că este greu să se rezolve rapid lucruri care au stagnat an de zile și apelează la înțelegerea și răbdarea cetățenilor pentru aceasta. A deblocat împreună cu colegii din primărie în această perioadă multe proiecte care au fost oprite în timp. Le-a identificat și în mare parte a găsit soluții pentru rezolvarea lor în perioada următoare.

Calitate și seriozitate

E de înțeles că tot ce înseamnă dezvoltarea unui oraș, înseamnă rezolvarea imediată a problemelor curente dar și stabilirea unei viziuni în ceea ce privește dezvoltarea municipiului. Din luna martie fața Devei va începe să se schimbe. Un rol important va avea serviciul de gospodărire care cu noua conducere, noua organigramă și organizare va fi zi de zi în cartierele din oraș. Se va vedea numărul sesizărilor și termenul în care se vor rezolva.  Florin Oancea se va întâlni săptămâna viitoare cu reprezentanții firmelor care au contracte în derulare cu primăria, le va da ordinul de începere a lucrărilor și va superviza fiecare șantier în parte în așa fel toată lumea să-și respecte clauzele contractuale referitoare la termenele de execuție dar și la calitatea lucrărilor. De asemenea va urmări să nu se deschidă mai multe șantiere decât cele care au resurse financiare la dispoziție. Se va evita în acest fel situația în care sunt lucrări în derulare și în același timp se deschid altele și să se trezească cu șantiere care continuă de pe un an pe altul și încep să plătească cu greutate și la un contractant și la altul. Oancea vrea calitate și seriozitate atât din partea firmelor contractante dar și din partea primăriei. Din prima zi de când a ajuns primar a instituit o direcție în ceea ce privește efectuarea plăților acestea făcându-se în ordinea intrării facturilor la plată. A anunțat că s-au plătit facturile pentru lunile noiembrie, decembrie, ianuarie și mai sunt de plătit câteva  pe luna februarie. Dorește  prin aceasta să arate tuturor că nu trebuie să mai sune la nici un șef, că nu au de ce să sune la primar pentru a li se face o plată. Fiecare factură intrată în contabilitate va fi plătită în ordinea vechimii. Așa că de săptămâna viitoare se vor plăti facturile aferente lunii martie. În urma acestei reguli nu a venit  la primar în birou nici un reprezentant de firmă care are contract cu primăria să intervină pentru efectuarea plăților. Nu au venit nici la contabilitate pentru că nu este nevoie, pentru că nu mai sunt plăți restante. Această situație este un semn de seriozitate a municipalității vizavi de colaboratori. În același timp pretenția primarului este ca cei care lucrează cu instituia primăriei să-și respecte clauzele contractuale în acest fel relația celor două părți va decurge corect. Această abordare nu există în alte primării și chiar la Deva în anii din urmă nu se proceda normal. Oancea vrea să evite greșelile care s-au făcut și anunță că a instaurat o regulă prin care nici contractanții actuali nici cei viitori nu vor avea ocazia să se plângă de seriozitatea primăriei în ceea ce privește efectuarea plăților. Dar atenție, nu se va face nici o plată dacă serviciile nu vor fi realizate ținând cont de clauzele contractuale.

Relația cu presa  –  să audă și alții

Cele ce urmează ar trebui să fie exemplu pentru Consiliul Județean Hunedoara și pentru Primăria Hunedoara. Aceste instituții au contracte și lucrează  doar cu unele televiziuni și ziare, manipulând în acest fel percepția cetățenilor, care nu au șansa să obțină informații din mai multe surse pentru a-și face o părere corectă. La cetățeni ajung informații doar dintr-o parte a presei, de cele mai multe ori prezentate într-un mod cosmetizat, după dorința șefilor. Nevoia transparenței și a comportamentului democratic nu s-a instaurat în mentalitatea unor edili, lucru care dăunează și duce la lipsa de încredere pe care o au cetățenii în administrațiile județene și locale. În momentul în care persoanele ajung în funcții de conducere, ceva se schimbă în atitudinea lor și orice critică sau observație, le cade greu afișând o atitudine adversă față de cei care îndrăznesc să-i avertizeze de derapajele pe care le fac.

Florin Oancea apreciază modul în care presa a prezentat situația din primăria Deva, corect și critic în perioada de când este în funcția de primar. Așa că nu va face diferență în continuare între presa scrisă și televiziuni, fiecare dintre aceste instituții vor avea acces direct la informații pentru a putea informa cetățenii despre ce se întâmplă în primărie. Așa că va face contracte cu fiecare ziar, cu fiecare televiziune și nu acceptă cum vă spuneam să facă diferențieri între instituțiile media. Transparența este totală din partea primarului și nu trebuie nimeni din presă să se teamă că vor fi parti-pris-uri sau prietenii cu unii sau cu alții. Prin modul în care a reflectat presa realitatea din primăria Deva, îi dă lui  Florin Oancea convingerea că se poate colabora în condiții de normalitate. În acest fel cele două părți vor avea încredere una în cealaltă, presa în autoritate locală și primarul în mesajul pe care presa îl va transmite cetățenilor din Deva.

 

Mircea GOIAN

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *