Fostul preot Cristian Pomohaci, cercetat penal

Fostul preot Cristian Pomohaci este cercetat penal pentru evaziune fiscală de către procurorii Parchetului General care îl acuză că ar fi închiriat unsprezece imobile şi ar fi declarat venituri mai mici decât în realitate. Prejudiciul produs bugetului de stat este estimat la peste 130.000 de lei.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de Cristian Pomohaci pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată.

”În perioada ianuarie 2012 – octombrie 2017, sustrăgându-se de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale prevăzute de Codul fiscal, a declarat la organul fiscal teritorial venituri obţinute din cedarea folosinţei bunurilor imobile aflate în proprietatea sa mai mici decât cele obţinute în realitate. În mod concret, suma nedeclarată de suspectul Pomohaci Cristian-Dorin este de 684.487 lei (echivalentul a 152.883 euro), aferentă cedării folosinţei a 11 bunuri imobile deţinute” anunţă procurorii.

Potrivit acestora, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma totală de 136.572 lei, din care 114.687 lei reprezintă impozit pe venit, iar 21.885 lei contribuţia la asigurările sociale.

Totodată, procurorii au dispus în cauză instituirea măsurii asiguratorii a popririi sumelor de bani aflate într-un cont bancar al fostului preot, în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune, cât şi pentru acoperirea cheltuielilor judiciare.

Cristian Pomohaci a fost audiat, miercuri, la Parchetul General.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *