Bilanț după furtună: copaci căzuți, acoperișuri smulse și probleme la telecabină – GALERIE FOTO.

Furtuna de noaptea trecută a lăsat în urmă două acoperișuri smulse de vijelie, mai mulți copaci căzuți și probleme la telecabina de pe cetatea Devei, care nu mai funcționează de azi noapte.

Fabius Kiszely, prefectul județului Hunedoara, a declarat, pentru Replica – INFO HD, că încă așteaptă rapoartele comitetelor locale pentru situații de urgență.

”Noi ne întrunim pe grupa operativă, să vedem care sunt efectele și vin rapoartele, care trebuie înaintate către ministere, dacă sunt de natura domeniului public. Așteptăm rapoartele comitetelor locale pentru situații de urgență și de acolo le trimitem fiecare unde este competența necesară”, spune prefectul județului Hunedoara.

Deva, devastată de furtună

Furtuna a făcut pagube importante în Deva, localitatea cea mai grav afectată de fenomenele meteo extreme. La miezul nopţii, stihiile s-au dezlănţuit: două acoperişuri de bloc au fost luate pe sus şi aruncate în stradă şi mai mulţi copaci au fost rupţi, în principal, în Parcul Opera. Unul a zdrobit două autoturisme.

Pompierii au intervenit pe strada I.L. Caragiale unde acoperişul unul bloc a fost smuls de vântul puternic, izbit în blocul vecin pentru a cădea apoi pe o maşină parcată în zonă.

„Am auzit un zgomot înfiorător, iniţial, am crezut că era un fulger care a lovit în apropiere, dar nu se vedea deloc lumini. Deloc. Nicăieri nu era nici o lumină, s-a întrerupt iluminatul public, nici în case nu aveam curent. La început din cauza ploii puternice nu s-a văzut nimic, apoi am observat grinzile şi bucăţile de tablă aruncate în faţa blocului. Doar după ce vântul s-a domolit, am observat că era vorba de acoperişul de pe blocul vecin. În cădere, aceasta a smuls bucăţi din zidul blocului, grilajele de la geamurile de la parter. Maşina parcată în faţa garajului a fost izbită de tablele grele cu aşa putere încât cuiele au străpuns caroseria”, povesteşte un martor.

În blocul afectat de căderea acoperişului stă tocmai preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Bobora, iar maşina zdrobită era parcată în zona garajului său.

„Din raportările pe care le avem până acum, este vorba de două acoperişuri smulse de furtună, din care unul căzut peste o maşină. Deva a fost localitatea unde s-au înregistrat cele mai multe pagube, dar am mai intervenit la inundaţii într-o gospodărie din localitatea Câmpu lui Neag. Populaţia nu a transmis alte informaţii”, spune Bogdan Dănăiaţă purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara.

În zonă, rafalele de vânt au rupt copaci care au fost îndepărtaţi de echipele SPIGM. „Avem mai multe zone afectate de furtună în Deva. Sunt peste 10 copaci smulşi integral şi mai mulţi care au bucăţi rupte. De azi dimineaţă intervenim cu trei echipe. Cei mai mulţi arbori rupţi sunt în Parcul Opera”, spune  Tiberiu Coroiu, director al Serviciului Public de Întreţinere şi Gospodărire Municipală (SPIGM) al Primăriei Deva.

În Zona Opera sunt mai multe probleme – bucăţi din schela de pe biserică au lovit învelişul de sticlă al BCR. Prin geamurile lipsă, vântul şi-a făcut loc şi curenţii au afectat structura externă din sticlă. Zona a fost izolată din cauza riscului ca alte bucăţi să cadă pe stradă. Şi acoperişul din tablă al Institutului de Proiectări (IPH) din Deva a fost mutat de la loc şi o parte atârnă peste construcţie.

Mai mult, Telecabina Devei a fost afectată de descărcările electrice care au lovit în apropierea cetăţii. Timp de ore întregi, echipele de intervenţie care lucrau s-au străduit să remedieze defecţiunea şi se punea problema sesizării constructorului austriac. Turiştii au fost îndreptaţi să urce pe Poarta 1. Vântul puternic a rupt şi tricolorul din incinta cetăţii.

În jurul orei 11, defecţiunea a fost remediată. În anumite locuri ale Devei a lovit grindina: „Am auzit loviturile în geam şi când s-a terminat totul am văzut că zona din faţa blocului era albă de la atâta gheaţă. De frică, soţia mea şi-a tras pătura peste cap”, povesteşte un devean.  In zilele următoare autorităţile vor stabili pagubele şi modul cât mai rapid de intervenţie pentru îndepărtarea urmărilor vijeliei.

Laura OANĂ

 

Anamaria Nedelcoff

anamaria.nedelcoff@gmail.com

nedelcoff has 421 posts and counting.See all posts by nedelcoff

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *