Geoparcul, model de bune practici la nivel național și internațional

Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului – Geoparc Internațional UNESCO administrat de Universitatea din București continuă seria evenimentelor de promovare, la nivel național și internațional, în Anul Internațional al Dezvoltării prin Turism Sustenabil. Geoparcul UNESCO Azores din Portugalia, Brașov și București au găzduit evenimente în cadrul cărora Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului a fost prezent cu standuri, lucrări în cadrul conferințelor și prezentări, în scopul promovării acestui teritoriu și implicit a județului Hunedoara și a României. 

Ponta Delgada din Geoparcul UNESCO Azores (Portugalia) a găzduit cea de a  40-a întâlnire a Comitetului de Coordonare a Rețelei Europene a Geoparcurilor și cea de a 14-a Conferință a Geoparcurilor Europene. Cei 400 de participanți din 37 de țări au avut posibilitatea să afle detalii despre Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului prin intermediul proiectelor ”Ambasadorii Geoparcului” și ”Muzeul Dinozaurilor din Transilvania” susținute în cadrul conferinței de dr. Alexandru Andrășanu, directorul Geoparcului și dr. Antoneta Seghedi. În cadrul Târgului de Geoturism organizat pe durata evenimentului, un stand a fost destinat promovării turismului sustenabil în Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului și Geoparcul Ținutul Buzăului. Participarea la Târgul de Geoturism a reprezentat totodată o ocazie de a promova la nivel internațional județul Hunedoara și România, datorită sprijinului oferit de Agenția de Dezvoltare Economico-Socială Hunedoara.

Târgul Natură și Tradiții, organizat de ProPark – Fundația pentru Arii Protejate a fost evenimentul care a adus Geoparcul și alte 6 arii protejate în atenția brașovenilor.  Asociația Femeilor din Sântămăria Orlea, Asociația Drag de Hațeg, Cooperativa Hațegana și Cămara din Totești au expus produse locale la standarde demne de eticheta ”Produs recomandat de Geoparc”. Produsele expuse au fost realizate ca urmare a participării artizanilor locali din șapte arii protejate, printre care și cei patru reprezentanți din Geoparc, la un proiect al ProPark. Atracția târgului a fost însă reconstrucția lui Magyarosaurus dacus, realizată de paleoartiștii canadieni Brian Cooley și Mary Ann Wilson la care s-a adăugat atelierul educațional de modelaj și pictură destinat celor mici. Participanții la târg au avut astfel ocazia de a afla povestea dinozaurilor pitici de pe fosta Insulă a Hațegului și de a include Geoparcul între destinațiile viitoare de vacanță.

Forumul Tradițiilor Creative, organizat de Muzeul Național al Țăranului Român din București a fost un nou prilej de promovare a Geoparcului și a proiectelor derulate aici. În cadrul Forumului au fost organizate mese rotunde și prezentări, dar și un târg destinat artizanilor din întreaga țară care au demonstrat viziatorilor ce înseamnă reinterpretarea, adaptată vremurilor noastre, a meșteșugurilor, formelor și simbolurilor tradiționale. În cadrul Forumului au avut loc două prezentări având ca temă principală Geoparcul. Prima a vizat rolul ”casei” ca punct de vizitare și interpretare în implementarea conceptului de Geoparc UNESCO în Țara Hațegului, iar cea de a doua a prezentat publicului cum o astfel de ”casă” – Casa Vulcanilor poate fi un exemplu de promovare a științei prin programe educaționale, dar și un punct de plecare în crearea de simboluri și de evenimente. De asemenea, un stand din cadrul târgului a fost dedicat produselor realizate de Asociația Drag de Hațeg și Asociația Femeilor din Sântămăria Orlea, doi dintre partenerii strategici ai Geoparcului Dinozaurilor Țara Hațegului.

Cele trei evenimente se înscriu în linia celor promovate de Geoparc pe parcursul anului 2017, an declarat de Națiunile Unite drept Anul Internațional al Dezvoltării prin Turism Sustenabil, la care  Rețeaua Globală a Geoparcurilor este Silver Partner. Totodată, prezența  în cadrul celor trei evenimente reconfirmă statutul Geoparcului de model de bune practici în activități educaționale, culturale și de promovare a geoștiințelor.

Geoparcul Dinozaurilor, ce cuprinde întreaga Țară a Hațegului este sit UNESCO, parte a Programului Internaţional pentru Geoştiinţe şi Geoparcuri, care reuneşte 127 de teritorii din 35 de ţări incluse în Reţeaua Globală a Geoparcurilor, stabilite în urma unui proces de selecţie şi validare. Geoparcul este un teritoriu cu valori naturale şi culturale, un program de dezvoltare durabilă, un brand care propune o călătorie în timp, în istoria de 4,6 miliarde de ani a Pământului, o stare de spirit a tuturor celor ce doresc să participe la renaşterea unor comunităţi şi este tărâmul de întâlnire ce îi reuneşte pe toţi cei care se simt ataşaţi de valorile tradiţionale, fie că sunt locuitori reali sau virtuali. Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului cuprinde elemente de interes geologic deosebit alături de elemente de interes ecologic, arheologic, istoric și cultural. Dinozaurii pitici descoperiţi în Ţara Hațegului sunt unici în lume, importanța științifică și atractivitatea lor fiind sporită prin descoperirile de cuiburi cu ouă și embrioni de dinozauri, ale unor mamifere contemporane dinozaurilor și a unei reptile zburătoare  (Hatzegopteryx), din grupul pterosaurilor. Administrarea Geoparcului Dinozaurilor Ţara Haţegului – Geoparc Internaţional UNESCO este realizată de Universitatea din Bucureşti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *