Grevă de avertisment la Aeroportul Sibiu

Peste o sută de sindicalişti de la Aeroportul Sibiu au întrerupt lucrul, miercuri, şi au declanşat o grevă de avertisment de două ore, nemulţumiţi de negocierile pe care le poartă cu conducerea pentru încheierea unui nou contract colectiv de muncă. Pe durata grevei, programată până la ora 13.30, sunt programate să sosească sau să plece şase aeronave.

Peste o sută de salariaţi ai Aeroportului Sibiu, care fac parte din Sindicatul Liber Independent al Aeroportului, au oprit lucrul, miercuri, şi au declanşat o grevă de avertisment de două ore.

Oamenii au ieşit în faţa aeroportului, având banderole albe, dar şi un steag tricolor.

“Revendicările noastre se referă la salarii. Angajaţii care nu participă la grevă îşi vor continua activitatea, iar angajaţii aflaţi în grevă se vor abţine de la orice acţiune de natură să împiedice continuarea activităţii de către cei care nu participă la grevă. Prin această grevă de avertisment dorim să tragem un semnal de alarmă”, spun reprezentanţii sindicaliştilor din Aeroport.

Potrivit acestora, contractul colectiv de muncă din unitate a expirat în 28 februarie, iar negocierile pentru încheierea noului contract s-au împotmolit. Sindicaliştii şi conducerea Regiei Autonome au convenit asura salariilor, sporurilor şi primelor, dar nu şi asupra momentului de când vor fi acordate acestea.

Sindicaliştii cer ca valabilitatea documentului să fie din momentul semnării, în timp ce conducerea Aeroportului doreşte ca acestea să intre în vigoare din luna iulie.

La rândul lor, reprezentanţii conducerii au precizat că “regia va depune toate eforturile necesare pentru a asigura desfăşurarea activităţii aeroportuare în condiţii de siguranţă pe perioada desfăşurării grevei de avertisment, cu un impact minimal”.

Pe durata grevei, programată până la ora 13.30, sunt programate trei sosiri şi trei plecări.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *