Hai-hui la drum cu Alexandra și trupa Evoluții (Galerie Foto)

Vacanța e în toi. Ce e de făcut când te bate gândul și vrei să tragi o fugă la munte! Există o soluție la îndemână, Alexandra și Clubul Evoluții. Și ce bine e când pe lângă copii, mai încap și câțiva adulți care au ratat de-a lungul anilor să descopere frumusețiile naturii și mai ales ale județului, care oferă multe locuri de senzație, uneori prea puțin cunoscute.

Sâmbătă de dimineață, împreună cu copiii Alexandrei, ne-am îmbarcat în autocar și am luat drumul Văii Jiului spre Câmpul lui Neag. Pentru că am făcut ceva timp, o parte dintre copii  și-au continuat somnul neîmplinit de dimineață și poate mai dormeau ei, dacă fetele din spate nu cântau ”Andri Popa” sau ”Dragostea din tei”. Surprinzător repertoriu la vârsta lor!

Microbuzul vesel ajunge la una din cele două destinații programate. Prima, cascada Mării, din Munții Retezat. Parcăm într-un loc mai larg, pe drum de pădure. Fiecare coboară și se încolonează în așteptarea unor indicații extrem de prețioase.

Pentru că vom urca prin pădure și vom călca pe pietre umede, șerpașul Dan Marcu face o ultimă recapitulare tactică.

Copiii, atenți, îi sorb fiecare cuvânt și gest pe care Dan îl face în timpul explicațiilor.

Factori esențiali pe traseele de munte sunt disciplina și organizarea.

Gata! La drum cu încredere și voioșie să explorăm minunățiile naturii. Un indicator mic, banal, dar frumos colorat, ne arată sensul de mers spre Valea Mării.

Robi, un băiețel de vreo 11 ani mai sugubăț din fire, întreabă: ”Dl. Dan, ați zis că mergem la cascadă, nu la vale!” Toată lumea râde.

Într-adevăr, pe drumul care duce la cascadă, paralel pe partea stângă, curge liniștit peste bolovani râul Valea Mării, un afluent al râului Jiu. Ne afundăm în adâncul pădurii. Fluturii se joacă pe frumoasele flori galbene – ceva neamuri cu specia topinaburului – pe care numai în zone de munte le găsești. Copiii se minunează de frunzele imense de brusture care depășesc 1,5 m în lungime, iar sub pălăriile lor generoase găsești loc pentru a te adăposti.

Drumul spre cascadă a fost parcus, printre arbori și bolovani imenși, parcă aterizați de nicăieri. Apă! Cu toții au năvălit la răul care ne invită să-l admirăm. Bucuria copiilor. Care mai de care voia să spargă apa cu bolovanul cel mai mare, dar apa și-a văzut de drum. Numai bine, a fost un prilej de o scurtă pauză și de tras sufletul. Abia am regrupat trupa pentru a merge mai departe. ”Bună ziua!” Cu zâmbete largi, toată lumea salută pe toată lumea. Chiar dacă nu-i foarte cunoscut acest traseu, am întâlnit în drumul nostru câteva grupuri de oamenii iubitori de natură.

”Ia uitați gura de balenă!”, le arată Dan copiilor un bolovan prin care trece apa. Și chiar așa arata bolovanul. Un profil ridicat de cap de balenă, ieșit din apă pentru a trage aer, dar prin gura de stană de piatră se prăvălește o mică cascadă. Avem de trecut câteva obstacole, pe lângă numeroși bolovani, mai sunt și  trunchiuri de brazi căzuți pe pământ. Bețele nu prea sunt de mare folos, cel mai bine e să te folosești de brațe și de centrul de greutate.

Se aude din ce în ce mai tare un zgomot puternic de apă. Trebuie să trecem un podeț îngust. Înaintea coloanei, trece Alexandra care știe exact traseul și ce trebuie să facă. La prima vedere pare cam dificil. Fiecare copil e ajutat să treacă podețul. Am trecut de primul hop.

Priveliștea devine  mai spectaculoasă. Se văd două cascade, dar nu e cea mai mare. Două rânduri de scări ne așteaptă să le traversăm, una dintre ele e în plan vertical.

Apa printre stănci devine tot mai zgomotoasă, un arc de curcubeu, format de-a lungul apei ne invită să-i descoperim secretul. Și cei mici și cei mari se ajută între ei. Copiii au învățat să aibă grijă unul de altul, să aștepte unul după altul, și nu în ultimul rând, să asculte. Aici și-a pus amprenta școala din cadrul Clubului Evoluții.

Și după ce am trecut de ultimul hop, am ajuns în locul unde se intinde scena naturii. Ți se taie răsuflarea! Un mândru voal de apă se revasă neoprit între stânci. Toți ochii stau lipiți de priveliștea amețitoare. Această frumusețe se numește cascada Mării și se prăvălește peste stânci, de la 35 de metri înălțime.

”Wooow!” Afirmă copiii și chiar cei mari! ”N-am văzut o cascadă mai mare ca asta”, spune Andreea! ”Și unde se duce ea?” întreabă Mâț-porecla micuței Alexia, cea mai lipicioasă fetiță din grup! Toată lumea se înghesuia să intre în cadrul unei fotografii ca să imortalizeze imaginea. După ce ne-am revenit din admirație, a venit rândul pachețelului. Și unde ai putea lua masa mai frumos decât în fața unei cascade?

Traseul din vale și până la casacadă se parcurge, în mod normal într-o oră, dar pentru că în grup sunt copiii, am făcut o oră și vreo 15 minute. E bine semnalizat și nu e greu de parcurs. Merită tot efortul, măcar o dată-n viață, să descoperiți aceste locuri minunate și cu atât mai mult să le arătăm și copiilor noștri.

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *