HOROSCOPUL cu Andrei – luni, 7 august 2017

Aspectarea astrologică principală este oferită de opoziţia Lunii din Vărsător cu planeta Marte din Leu. Această poziţie astrală zbuciumată ne vorbeşte de irascibilitate, agresivitate, imprevizibilitate, impulsivitate şi nesinceritate. Cea mai bună metodă de echilibrare a acestor tendinţe primejdioase ale zilei stă în dezvoltarea şi expresia, atât interioară cât şi exterioară, a unor trăsături pozitive ca şi îndrăzneala, curajul, fermitatea, ambiţia, hotărârea şi rezistenţa. Astfel, vom putea depăşi cu succes mai toate provocările acestei zilei!

Acum să vedem ce pregătesc astrele pentru fiecare zodie, în parte:

 

BERBEC: Se pot prezenta unele dezamăgiri din partea unuia sau a mai multor prieteni. Încercaţi să nu puneţi la suflet aceste decepţii şi treceţi mai departe. Se pot revela şi unele probleme în viaţa amoroasă.

 

TAUR: Această zi vă poate aduce unele lezări semnificative în mediul profesional. Se poate arăta un conflict subiectiv cu şefii sau o pierdere a reputaţiei. Fiţi mai atenţi şi la unele probleme familiale.

 

GEMENI: Nu este o zi indicată pentru călătorii şi examinări. Dacă aveţi programat un drum lung, amânaţi-l sau, măcar, încercaţi să fiţi ceva mai atenţi la drum. Vă pot parveni, de la depărtare, şi unele veşti mai puţin favorabile.

 

RAC: Ar fi recomandat să încercaţi să evitaţi orice tip de excese şi să fiţi mai precauţi în chestiuni de ordin material. Există un oarecare risc de incidente, aşadar păziţi-vă mai bine!

 

LEU: În viaţa de cuplu vă puteţi lovi de unele supărări, precum şi alte situaţii nefaste, cauzate de persoana de alături. În afaceri, dar şi în chestiuni legale, se arată o doză ridicată de neşansă, deci fiţi ceva mai atenţi.

 

FECIOARA: La locul de muncă veţi întâmpina unele sarcini ceva mai dificil de gestionat. Toate aceste probleme par a avea o cauză subiectivă, nu una raţională. Atenţie la modul de conlucrare cu colegii!

 

BALANŢA: În viaţa de cuplu pot apărea unele situaţii limită ce vă pot strica ziua. Încercaţi să adoptaţi o atitudine mai detaşată şi nu fiţi conflictuali. Încercaţi să vedeţi situaţia, mai clar, şi din unghiul persoanei de alături.

 

SCORPION: Se pot prezenta unele probleme mai sensibile legate de cămin, dar şi de un părinte. Fiţi mai atenţi în chestiunile profesionale, deoarece unele personaje abuzive şi cu putere vor încerca să vă şicaneze.

 

SĂGETĂTOR: Astrele indică o doză mai înaltă de stres. Aşadar, luaţi toate activităţile pe rând şi nu clacaţi! Se pot prezenta şi unele amânări sau dificultăţi legate de evaluări sau de călătorii. Fiţi mai diplomaţi în discurs!

 

CAPRICORN: Fiţi mult mai economi şi prevăzători în chestiuni de ordin material! Încercaţi să amânaţi achiziţiile importante pentru o altă zi. Astrele pot indica şi un risc mai semnificativ de incidente, aşadar fiţi mai grijuli.

 

VĂRSĂTOR: Încercaţi să căutaţi un echilibru, un compromis în relaţiile cu cei din jur. Temperaţi-vă pornirile maliţioase şi afişaţi o abordare mai justă a vieţii. În cuplu vă puteţi lovi de o atitudine mai radicală a persoanei dragi.

 

PEŞTI: În această zi va trebui să faceţi faţă unor întâmplări mai supărătoare şi dificile. O femeie mai tânără va încerca să vă umilească în ochii apropiaţilor. Ar fi indicat să vă îngrijiţi mai mult de sănătate.

 

Să nu uitaţi că astrele doar predispun, dar omul este cel ce dispune!

Andrei SORA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *