Hramul Schitului din Straja, în tunelul celor 365 de sfinți

Schitul din Straja se pregătește de sărbătoare. Hramul micuțului lăcaș de cult va avea loc luni, de Sfinții Împărați Constantin și Elena. Inedit este faptul că slujba religioasă se va oficia în tunelul din beton, de 57 de metri lungine, unde sunt pictați cei 365 de sfinți din calendarul ortodox.

“Luni, e unul din cele mai importante evenimente ale Schitului, după Drumul Crucii. Schitul din Straja are două Hramuri, Înălțarea Sfintei Cruci, pe 14 septembrie și 21 mai, Sfinții Împărați Constantin și Elena, un hram important pentru noi pentru că vine și episcopul locului, Presfințitul Gurie”,  a spus Emil Părău.

La slujba religioasă sunt așteptați sute de credincioși din întreaga țară. Slujba va fi oficiată de Preasfințitul Gurie, episcopul Devei și Hunedoarei.

“În religia ortodoxă, pare totul la fel, dar mereu este ceva deosebit. Vor veni credincioși din toată țara, vor veni 45 de tineri de la Oașa, vin foarte mulți credincioși. La acest hram e o întâlnire a credincioșilor din țară. Mulți care vin în Straja, simt ceva pentru acest Schit. Ne așteptăm să vină sute de persoane. Slujba religioasă se va ține în tunel”,  a mai spus Emil Părău.

Realizarea tunelului s-a făcut pentru a-i ajuta pe localnici, ca în iernile cu nămeți, să poată ajunge mai ușor la bisericuță. Tunelul a fost construit în anul 2006. Pe interiorul său sunt pictați 365 de sfinți din calendarul ortodox, câte unul pentru fiecare zi din an. Intrarea în tunel se face pe o poartă mare din lemn. După Liturghie toți credincioşii au posibilitatea să intre în curtea schitului şi în bisericuță ca să se închine, unde vor primi anafora, fiind mai înainte miruiți.

Schitul Straja cuprinde o biserică de lemn și câteva chilii. A fost ridicat în anul 1999. Intrarea în curtea schitului se face printr-un tunel artificial de 57 metri. Bisericuța din lemn are două hramuri: Sfinții Apostoli Constantin și Elena (21 mai) și Înălțarea Sfintei Cruci (14 septembrie). Schitul a devenit, alături de Crucea Eroilor și de calendarul pictat din tunelul de acces, unul dintre simbolurile stațiunii. Aici este locul unde se organizează slujbe la sărbătorile de peste an, cel mai mare eveniment fiind legat de Vinerea Mare, atunci când este depusă crucea din lemn de paltin ce este purtată pe umeri de credincioși cale de peste 10 kilometri, pe Drumul Crucii, de la Lupeni, la Straja.

 

Monika BACIU

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *