Hunedoara-Caraș Severin în barajul de promovare pentru Liga a III-a de fotbal

Astăzi dimineață, la sediul Federației Române de Fotbal, a avut loc tragerea la sorți pentru barajele de promovare în Liga a III-a.

Tragerea la sorți a fost una dirijată, existând șapte grupe geografice, cu câte șase județe în fiecare, Hunedoara fiind repartizată alături de Timiș, Arad, Caraș Severin, Gorj și Mehedinți. În urma tragerii la sorți s-a decis ca echipa care câștigă Liga a IV-a de fotbal din județul Hunedoara să dea piept cu cea din Caraș Severin. Se poate spune că tragerea la sorți este una mult mai bună decât cele din ultimii ani, când echipele hunedorene au căzut cu reprezentantele județului Timiș, Hercules Lupeni ratând promovarea în dauna celor de la Ripensia Timișoara, iar Inter Petrila în fața celor de la ACS Ghiroda. Ultima promovare reușită de o echipă hunedoreană în eșalonul al treilea a fost realizată de CNS Cetate Deva, care a trecut de Gilortul Târgu Cărbunești, reprezentanta județului Gorj. În Liga a IV-a din județul nostru, după disputarea turului de campionat, pe primul loc se află CS Hunedoara, cu 40 de puncte, urmăritoarele sale, Inter Petrila și Retezatul Hațeg, având cu șase mai puține. Pe 16 iunie 2018 (ora 18:00, turul) şi 23 iunie 2018 (ora 17:30, returul), cele 42 de campioane judeţene vor juca pentru 21 de locuri promovabile în Liga a III-a. Meciurile de baraj se dispută în sistem eliminatoriu, tur-retur, pe terenul fiecărei echipe. Campioana județului Hunedoara va juca meciul tur pe teren propriu, iar returul în deplasare.

 

Claudiu POPA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *