Opt hunedoreni vor beneficia de ajutor din partea Guvernului

Opt hunedoreni care se află în situații excepționale vor beneficia de ajutoare bănești din partea Guvernului. Este vorba de persoanele care se află în situații de necesitate ori deosebite cauzate de incendii, accident rutier, probleme grave de sănătate ori alte cauze care pot conduce la riscul de excluziune socială, în vederea ameliorării situației socio-materiale, de locuit și de sănătate ale acestora. Potrivit documentului, șase hunedoreni vor beneficia de suma totală de 35.500 de lei. La nivel județean, “pentru depășirea situației de necesitate de către familiile/persoanele singure afectate de incendii, se propune acordarea de ajutoare de urgență”, două familii vor beneficia de 14.000 de lei.

“Un număr de 142 familii și persoane singure din județele Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Constanța, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Mureș, Neamț, Olt, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și municipiul București se confruntă cu situații deosebite cauzate de probleme grave de sănătate ori alte cauze care pot conduce la riscul de excluziune socială și necesită ajutoare de urgență în sumă totală de 506.100 lei”,  arată actul normativ.

Dintre acestea se disting câteva familii din județele Brașov, Botoșani, Brăila, Constanța, Hunedoara, Giurgiu, Iași, Sălaj, Suceava și Vaslui, ai căror membri suferă de boli foarte grave sau se confruntă cu o sărăcie extremă și necesită un suport financiar considerabil pentru a depăși situațiile critice cu care se confruntă. Unele familii se confruntă cu probleme grave de sănătate ale copiilor sau adulților care se află în tratament cu citostatice de mai mult timp și necesită tratament, analize medicale în țară sau în străinătate, iar familiile respective sunt depășite de situație, nefăcând față cheltuielilor foarte mari de transport, cazare și hrană.

 

Monika BACIU

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *