SAPTAMANA POLITICA
De meserie, soldati
Serviciul militar obligatoriu va deveni o amintire incepand cu anul viitor. Guvernul a elaborat proiectul de lege privind statutul soldatilor si al gradatilor voluntari, care va intra in vigoare in 2007, speram, odata cu momentul in care Romania va deveni parte a Uniunii Europene. Toate tertipurile la care recurgeau pana acum tinerii in incercarea de a "fenta" armata nu vor mai fi necesare, pentru ca, de anul viitor, armata romana va fi formata doar din profesionisti, din barbati sau femei, care vor tine in mana arma si vor fi platiti pentru asta. Pentru unii tineri care au fost ostasi in termen, armata a insemnat maturizarea, trecerea in randul barbatilor si chiar testarea propriilor limite. Altora, nu le-a pasat de serviciul militar, iar, dupa ce au fost incorporati si au terminat armata, au considerat-o ca fiind o pierdere de vreme si au pus pe seama ei eventualul insucces in cariera.
Oana Bimbirica
Catanie, haine grele
O zi de armata in Romania seamana cu ceea ce vedem in filmele de gen de la televizor sau pe marile ecrane. Pentru tinerii care satisfac stagiul militar, programul zilnic pare a corvoada, insa el ii obisnuieste cu disciplina, pentru ca in acest domeniu, ea e cea mai importanta. Astfel, o zi in armata incepe cu desteptarea la ora 6.00, continua cu o echipare sumara, in maximum cinci minute, invio-rare si program la spalator pentru igiena personala. Aranjarea patului si ordonarea lucrurilor personale sunt obligatorii. Urmeaza servirea mesei, raportul si inspectia de dimineata. Pozitia, tinuta, bocancii, arma trebuie sa fie impecabile. Nu lipseste nici programul de instructie care cuprinde: pregatire fizica, dezvoltarea fortei fizice si a musculaturii si exercitii de autoaparare, corp la corp sau cu armamentul din dotare. Īn cele mai dure zile, instructia inseamna marsuri de zeci de kilometri, cu echipamentul complet: bocanci, uniforma, pistol-mitraliera, masca contra gazelor, geanta port-incarcator, baioneta. Īn total, peste cinci kilograme. In situatii exceptionale, acestora li se poate adauga vesta anti-glont, care cantareste pana la 12 kilograme. Dupa atata pregatire fizica, la ora 15.00, urmeaza servirea mesei, dupa care alte ore de instructie. Masa de seara si apelul obligatoriu, la ora 20. Apoi, soldatii au program casnic, asta insemnand spalarea hainelor, uitatul la televizor sau scrisul ori, dupa caz, cititul scrisorilor. La ora 22, se da stingerea, iar soldatii sunt "pusi" la somn. Pentru cat timp, nu se stie. Īn armata, alarmele date in toiul noptii, care pot sa fie frecvente sau nu, dupa norocul fiecaruia, pun la mare incercare nervii soldatilor.

De anul viitor, militarii romani vor tine voluntar arma in mana
si vor lupta sa-i ajunga pe soldatii NATO la profesionalism
Militarie neobligatorie, dar dorit
Scenariul de mai sus reda aproape in totalitate programul zilnic al unui soldat care face armata obligatorie. Din 2007, acest cosmar, pentru cea mai mare parte a tinerilor care au fost soldati in termen, va deveni un vis frumos, al unei armate cu multe avantaje pentru cel care decide sa urmeze acest drum. Proiectul de lege adoptat de Guvern aduce avantaje care ii pot face pe romani sa-si schimbe viziunea asupra serviciului militar si chiar sa-si doreasca o cariera militara. Cine poate deveni militar profesionist, de anul viitor? Barbatii si femeile intre 18-26 de ani, cu cetatenie romana, apti medical, cu dezvoltare fizica armonioasa, fara condamnari penale si avand cel putin diploma de bacalaureat. Tinerii nu trebuie sa apartina unor secte sau culte care contravin legii. Viitorii militari profesionisti vor primi gratuit echipament, hrana, asistenta medicala si medicamente. Acestora li se adauga o compensatie lunara pentru chirie. Īn functie de performante, doritorii pot urma cursuri de subofiteri. Īn plus, militarii voluntari au obligatia de a participa neconditionat la misiuni internationale si de a incheia contract pe minimum patru ani cu armata romana. Toate aceste facilitati par un vis care nu va deveni niciodata realitate, daca ne gandim ca, in acest moment, un soldat in termen primeste o solda de 50 de RON (500.000 de lei vechi), la care se adauga 1 RON (zece mii de lei vechi) pentru tigari.
S-a intors. mai puternic

Petru Marginean, un vicepresedinte conservator intors
din armata cu o conditie fizica dobandita in urma marsurilor sustinute
Corvoada, pierdere de vreme sau o scoala a vietii. Asta a insemnat serviciul militar obligatoriu pentru cativa dintre oamenii politici hunedoreni, cu functii in administratia publica din judet. Petru Marginean, vicepresedintele conservator al Consiliului Judetean, s-a ales cu o conditie fizica de invidiat, dupa ce a facut armata la Targu Mures, la jan-darmi. El spune ca militaria nu "l-a facut barbat", insa l-a maturizat si l-a determinat sa vada viata intr-o alta lumina. "Eu am facut armata inainte de facultate si pot sa spun ca mi-a folosit. Cel putin din punctul de vedere al conditiei si rezistentei fizice, dar si al maturizarii. M-au luat in armata la 20 de ani, iar ceea ce am trait in acea perioada, mi-a folosit foarte mult in primul an de facultate, cand ne-au dus la Canal", povesteste Marginean. Programul de instructie pe care l-a suportat in timpul cataniei a fost foarte drastic, iar, cele mai groaznice marsuri pe care le-a facut vicepresedintele consiliului judetean, aveau loc iarna. "Imi amintesc ca ne duceau in padure sa-l pazim pe Ceausescu care venea la vanatoare. Plecam noaptea la ora doua si stateam afara in frig cate 24 de ore. Bineinteles, ca nu am ajuns niciodata sa-l vedem pe Ceausescu". Īn ceea ce priveste eliminarea, incepand cu anul viitor, a obligativitatii serviciului militar, Petru Marginean sustine ca aceasta este o masura foarte buna si va scuti statul de foarte multe cheltuieli. "O armata profesionista este o armata buna, cu oameni care sunt platiti sa faca acest lucru, ca pe o meserie ca oricare alta".
Genist, calit la oaste
Cu privirea sa dura, de fost ceferist, prefectul de Hunedoara, Cristian Vladu are si cunostinte de genist. Acestea au fost acumulate pe vremea cand si-a satisfacut stagiul militar, ca "terist" la Sacalaz, langa Timisoara, la infanterie-geniu. "Pe mine armata m-a calit, m-a pregatit pentru viata. Aici, am invatat primele notiuni de geniu, bombardari de poduri si altele. Īnsa, din nefericire, pe vremea mea armata era o <caprarie>, o bataie de joc. Toti trebuia sa platim pentru prostia unuia care nu-si vedea de treaba", a afirmat prefectul. Acesta isi aminteste nenumarate momente si zile neplacute, groaznice chiar, pe care le-a trait in armata si pe care obisnuia sa le marcheze cu rosu in calendar. "Īn noaptea de Craciun, toata compania a fost scoasa afara, pe o ploaie torentiala. Ne-au pus sa ne taram culcat, prin noroi, si ne-au bagat intr-un fel de deal plin cu var sau ceva de genul acesta. Dupa ce au terminat cu noi, restul noptii l-am petrecut frecand la uniforme, sa se duca varul ala. Apoi, un alt moment groaznic a fost cand am traversat un rau, cu apa pana la piept, in timp ce afara era o temperatura de minus 16 grade Celsius", a mai spus Cristian Vladu. Dupa parerea sa, o armata romaneasca formata din profesionisti, este o cerinta a NATO, fiind necesara si pentru alinierea la anumite standarde ale Uniunii Europene. "O armata de profesionisti este una platita ca atare, va fi una flexibila si dotata corespunzator. Vor scadea foarte mult cheltuielile pe care statul le are, acum, cu cazarea si masa unor oameni care nu raman cu nimic de pe urma stagiului militar".
Nu s-a ales cu nimic
O prostie si o pierdere de vreme, asta a fost pentru Mircea Molot, presedintele Consiliului Judetean Hunedoara, stagiul militar obligatoriu. Chiar daca a facut armata doar sase luni, la termen redus, profesorul de matematica si-a tocit coatele si genunchii, la ordinele superio-rilor si si-a rupt spinarea carand, in marsuri, echipamentul de cateva kilograme. "A fost o tampenie, mie nu mi-a folosit la nimic armata. Am facut-o la Topografie, la Bucuresti, dar n-am invatat nici o notiune specifica, pentru ca totul era facut de catre specialisti in domeniu, iar eu stiam doar sa fac calcule matematice. Nici in ceea ce priveste pregatirea fizica nu am avut mare lucru de castigat. Ne puneau sa facem toate prostii-le, sa caram in spate kilograme de harnasamente, pe distante de kilometri intregi, asa, degeaba", declara Molot. Ca si "te-rist", presedintele Consiliului Judetean Hunedoara, nu a primit nici o mustare, nu a facut nici carcera, asta si pentru ca, la varsta de 26 de ani, cat avea atunci, majoritatea superiorilor sai, erau mult mai tineri decat el. Īn plus, pentru a fi incorporat, Mircea Molot a fost practic scos din productie, deoarece inainte de a fi luat in armata, acesta era profesor de mate-matica in comuna Toplita. "M-au luat in armata chiar de ziua mea, in 20 martie. Imi aduc aminte perfect data. Pana la depunerea juramantului, timp de sase saptamani, am facut la instructie de mi-a iesit pe ochi. Si dupa aceea, am fost mai mult pe teren", mai spune Molot. Acesta este de acord cu decizia luata de Guvern, "caruia i-a venit mintea la cap", de eliminare a serviciului militar obligatoriu si afirma ca o armata formata doar din voluntari, care vor deveni profesionisti, va fi in folosul statului si va elimina problemele sociale create prin pierderea locurilor de munca de catre cei care sunt luati in armata.