Pastele fiecaruia

Pentru fiecare, Pastele are o cu totul alta semnificatie. Pentru evrei, aceasta sarbatoare e legata de iesirea din Egipt, iar mielul se mananca in amintirea noptii cand usile caselor poporului lui Israel aflat inca in robia egipteana au fost insemnate cu sangele nevinovatului animal pentru a fi recunoscute si a nu fi lovite de pedeapsa care a insemnat uciderea tuturor intailor nascuti din Egipt. Pentru crestini, Pastele si-a transmutat semnificatia in prinderea si rastignirea lui Iisus in Vinerea Mare si Învierea Lui din cea de-a treia zi. Pentru atei, nu inseamna altceva decat venirea primaverii, marcata in diferite culturi prin ceremonii religioase legate simbolic de un zeu, un mantuitor sau un erou anume.

Pentru conducatorii comunisti, Pastele a fost mereu o sarbatoare incomoda - la fel ca si Craciunul -, pentru ca le reamintea dureros de concret faptul ca radacinile unei traditii vechi de doua milenii nu se smulg deloc usor, numai pentru ca asa vor Marx, Lenin sau, cu voia dumneavoastra ultimul pe lista - Ceausescu. Tocmai de aceea au incercat sa-l mascheze cumva, sa-l treaca in umbra lui "1 Mai Muncitoresc" si, in orice caz, in randul zilelor lucratoare. A fost o vreme cand in Duminica Pastelui se inventa pe cat posibil ceva, pe linie de partid, pentru a nu-i lasa pe oameni sa stea acasa si a-i obliga sa vina la serviciu, lucru pe care oricum trebuia sa il faca vinerea si sambata din ajun.

Si, cum obiceiurile rele prind mai usor decat cele bune, sarbatoarea Pastelui s-a demonetizat intrucatva. A sarbatori Pastele a ajuns sa se traduca numai prin a manca, a bea (mai ales) si a te distra, acasa ori aiurea. Dupa Revolutie, bisericile s-au (re)umplut - in fapt, nu s-au golit niciodata. - de credinciosi in Noaptea de Înviere si - deloc surprinzator - de politicieni care s-au infipt in primele randuri sa-l asculte cu sfintenie pe preot - acelasi popa pe care il blamau pentru obscurantism in perioada cand ei erau doar secretari ori activisti ai Partidului Comunist, nu pesedisti, liberali, democrati, udemeristi, conservatori-umanisti sau de la Romania Mare. Lumea s-a obisnuit cu prezenta lor aproape inevitabila in biserica, unde nu ar fi calcat nici picati cu ceara inainte de '89, ca sa nu-si strice dosarul. In alta ordine de idei, nu e nimic surprinzator nici sa vezi indivizi morti de beti pe strazi de nviere ori chiar mai inainte, pentru ca acesta e singurul mod in care unii stiu sa sarbatoreasca.
Si uite asa, dupa firea, obiceiurile si credinta fiecaruia, a mai trecut Sarbatoarea Pastelui (si) in 2006.