Preşedintele Traian Băsescu a avut nevoie urgentă de o intervenţie chirurgicală. Subiectul este cât se poate de simplu. Presa din România s-a aruncat, însă, asupra spinării prezidenţiale, ca vulturul înfometat asupra stârvului. Vindecarea preşedintelui s-a transformat, în mare parte cu ajutorul neprecupeţit al presei, dintr-un act pur medical într-unul eminamente politic. Din toată nebunia creată în jurul beteşugului prezidenţial au ieşit din nou la înaintare două personaje, care ar putea fi comice, dacă nu ar ocupa funcţii de o importanţă tragică. Medicul-politician Sorin Oprescu, un chirurg apreciat, dar un politician deosebit de controversat, a ţinut cu tot dinadinsul să-şi înfigă bisturiul în spatele preşedintelui. Pe de altă parte, economistul-bufon de la conducerea Ministerului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, s-a pus în fruntea unei comisii medicale, cu scopul de a-l salva pe preşedinte atât de hernia de disc care-l chinuia, cât şi de bisturiul lui Oprescu, şi de a se remarca, astfel, în ochii Cotrocenilor. Din bătălia declaraţiilor dusă de cei doi politicieni, care au, tagenţial, legături şi cu medicina, nu a reuşit nimeni să înţeleagă nimic. Nicolăescu acuză comisia medicală condusă de Oprescu că ar fi vrut să pună în pericol viaţa Preşedintelui, recomandându-i acestuia să se opereze în ţară. La rândul său, Oprescu susţine că intervenţia chirurgicală de care avea nevoie Traian Băsescu putea fi realizată în România. Preşedintele, până în final, a ignorat cearta celor doi politruci şi a plecat să se opereze într-un centru medical prestigios, unde riscurile de nereuşită a intervenţiei chirurgicale să fie minime. Preşedintele a fost până la urmă operat, se simte bine şi poate să-şi îndeplinească fără probleme, chiar din spital, prerogativele prezidenţiale. Din toată nebunia declaraţiilor politice, cel mai rezonabil s-a dovedit preşedintele Senatului, Nicolae Văcăroiu. Sunat la telefon de şeful statului, care l-a întrebat dacă vrea să preia prerogativele prezidenţiale în perioada operaţiei, Văcăroiu a avut o atitudine logică şi raţională. El a refuzat să pună în mişcare transferul de putere către al doilea om din stat, apreciind că nu are rost, pentru câteva ore, să declanşeze o procedură extrem de greoaie. Dialogul civilizat între Băsescu şi Văcăroiu demonstrează că nu toată clasa politică este înnebunită după declaraţii politicianiste şi exerciţii de imagine cu orice preţ. Revenind însă la operaţia spinării preşedintelui în Austria, trebuie să remarcăm că în afară de oamenii lui Oprescu, nici un specialist nu a susţinut realizarea intervenţiei chirurgicale în România. Este foarte adevărat că operaţia se putea realiza şi în ţara noastră, dar riscurile la care era supus pacientul erau mult mai mari, pentru că medicii români nu au experienţă în astfel de intervenţii chirurgicale. Pe de altă parte, protocolul nu permite internarea unui şef de stat în orice condiţii. Spitalul trebuie să poată asigura condiţii pentru securitatea preşedintelui, iar singurul spital din Bucureşti care dispunea de aparatura necesară efectuării operaţiei nu dispunea de condiţiile optime pentru a asigura securitatea şefului statului. Astfel, aparatura trebuia mutată de la spitalul Bagdasar la spitalul Elias, cu costuri destul de mari şi cu o mare pierdere de timp, care putea să agraveze boala lui Traian Băsescu. Mult mai mari decât costurile operaţiei la Viena. În aceste condiţii, alegerea preşedintelui de a se opera în condiţii maxime de securitate şi garanţie a reuşitei operaţiei a fost cât se poate de firească. Rămân în urmă discuţiile sterile despre sistemul medical românesc, falimentar dealtfel, şi aprecierile politicianiste ale celor care transformă boala prezidenţială într-un mijloc de a câştiga capital electoral.