Cronica nebună

Dragă fiule
Oli Gofren,

Am umblat în toată lumea, am consultat toate somităţile în materie, iar constatările sunt sumbre. Eşti şi vei rămâne bolnav incurabil! Din păcate, nu eşti singurul. Ca tine sunt mulţi care trăiesc într-o lume ca şi a ta, adică imaginară, invadată de seceri şi ciocane, de drapele roşii şi care din 1990, când li s-a declanşat boala, vânează comunişti şi comunismul. Se antrenează himere prin fiţuici numite ziare, pun cu faţa la perete, trag gloanţe oarbe, aruncă fumigene şi ascund România în ceaţă de parcă ar fi Anglia. Numai că englezii trăiesc mai bine, iar noi am sărăcit de ne ghiorţăie maţele. Eu şi maică-ta stăm la cozi la medicamente, avem pensii de mizerie, încât nu putem să cumpărăm nici hârtia ca să-ţi scriem o scrisoare măcar o dată pe lună. Dragul nostru copil, suferim pentru boala care te-a lovit, dar te rugăm în genunchi, dacă, totuşi, din întâmplare, afli pe unul din cei care ne dădeau pensii decente, locuri de muncă, pâine suficientă pe masă, locuinţe gratuite, să ni-l trimiţi şi nouă, poate l-om îndupleca să vină să ne conducă, pentru că ăştia de acum tot ce şterpelesc dosesc în conturi, iar noi ne alegem cu praful de pe tobă. Cât despre noi, stăm în acelaşi bloc, bem aceeaşi apă nepotabilă, suferim iarna de frig, iar cei ca tine, rămaşi în libertate, ne scuipă şi ne înjură, că suntem comunişti, mai ales atunci când stăm la cozi la medicamente. Ce mai, o lume nebună! Cu durere în suflet, dragul nostru fiu, Ai tăi părinţi sănătoşi

P.S. Ca să vezi cât sunt de obiectiv, îţi trimit şi o poză cu mine.