REPORTAJ

Martor la masacre iugoslave

Ramona Ştefan

Inspector principal în cadrul Poliţiei Deva, Virgil Lupşa a fost unul dintre cei 21 de poliţişti români care au participat la misiunea ONU în provincia Kosovo. După ce a urmat un curs de monitori ONU şi mai multe examene de limba engleză, teste de conducere auto, tragere, care au avut loc la Centrul de Perfecţionare Ofiţeri din Bucureşti, deveanul Virgil Lupşa a fost selecţionat să facă parte din al doilea contingent de poliţişti români ce urma să-şi desfăşoare activitatea în Kosovo, începând cu 16 decembrie 1999, cu un mandat de un an, care putea fi prelungit până la o perioadă de doi ani. Virgil Lupşa relatează experienţa trăită în Kosovo cu mândria şi satisfacţia de a fi fost unul dintre poliţiştii români care au contribuit la restabilirea şi menţinerea păcii în provincie. "Timp de două săptămâni, am fost repartizaţi către centrul de instruire Pristina. Acolo ne-au fost înmânate legitimaţiile de U.N.M.I.K Police, precum şi asigurările în caz de rănire sau deces. Tot acolo, am fost antrenaţi şi instruiţi în scopul adaptării cât mai rapide şi eficiente la situaţia tensionată din zonă. Am fost atenţionaţi cu privire la toate riscurile la care urma să fim supuşi, şi la faptul că din acel moment ONU răspunde de faptele şi viaţa noastră. A urmat „deployment-ul", repartizarea fiecăruia dintre noi într-una din cele cinci regiuni în care a fost împărţită provincia de către ONU. În repartizare s-a ţinut cont de pregătirea specifică din ţara fiecăruia dintre noi, dar şi de necesarul efectiv din teren. Astfel, am fost trimis în regiunea Pea-Peci. Am fost Ťdat în grijať unui poliţist italian veteran, Francesco, ce sosise încă de la începutul misiunii ONU, iar după prezentarea zonei, am intrat direct Ťîn pâineť, începând ca Ťpatrol officerť" povesteşte poliţistul care şi-a riscat viaţa în provincia sârbă.

Sub rafale de focuri

Poliţistul devean Virgil Lupşa, la vremea respectivă ofiţer ONU, a lucrat pe acest post timp de două luni, zilnic, fără week-end, pe trei schimburi a câte opt ore, încercând să se acomodeze cu atrocităţile pe care le vedea zi de zi, case distruse din temelie de bombardamente, terenuri întregi lăsate minate de armata sârbă în retragere, zeci de gropi comune în care zăceau trupurile neînsufleţite ale victimelor războiului, dar mai ales ura, resentimentele adânc întipărite în mintea supravieţuitorilor. "Ca poliţişti, ne confruntam cu multe probleme. În urma retragerii administraţiei sârbe, care au distrus totul în urma lor, au rămas foarte puţine evidenţe. Nu mai existau registrele de evidenţe a persoanelor, numerele de înmatriculare auto. Astfel, era foarte dificil să desfăşori munca de poliţie, luând aproape totul de la zero. Eram solicitaţi să intervenim la răfuieli între bandele de infractori care acţionau fulgerător, trăgând din mersul autoturismelor rapide cu care se deplasau. Cu toate că forţele militare NATO – KFOR cantonate în regiune au delimitat anumite zone de protecţie, sate întregi împrejmuite şi păzite non-stop în care populaţia era formată doar din sârbi, au existat cazuri în care foşti luptători UCK, trupele de revoluţionari albanezi kosovari creau breşe, în special pe timpul nopţii, şi, dornici de răzbunare, acţionau, masacrând sârbii fără discernământ", povesteşte Virgil Lupşa. Traficul de arme era ceva obişnuit, iar traficul de persoane luase o amploare deosebită, existând reţele de proxeneţi care traficau tinere. "În fiecare familie era normal să existe, pentru apărarea proprietăţii, cel puţin un pistol, iar uneori, un întreg arsenal. Răpirile de persoane erau ceva cotidian înspre Albania, Europa de Vest, în special Italia, peste Marea Adriatică", îşi aminteşte poliţistul devean. Totodată, din câmpul infracţional nu lipsea traficul de droguri. Acesta era una dintre preocupările mafiei albaneze, cunoscută ca fiind una din cele mai bine organizate din Europa. "Aceste grupări aveau în regiune un aliat important, şi anume ţinutul muntos, cu multe drumuri forestiere greu accesibile şi cărări de munte, cunoscute doar de traficanţi", adaugă Virgil Lupşa.

Intervenţii cu "Coca-Cola"

Fiecare echipaj era în măsură să execute toate genurile de activităţi specifice, după cum afirmă poliţistul devean. Staţia de poliţie avea în dotare, pentru fiecare schimb, câte 10 autoturisme de teren Toyota 4 Runner – sau "Coca-Cola", cum erau botezate de localnici. "Bineînţeles că nu se punea problema motorinei pentru Coca-Cola. Eram dotaţi cu vestă şi cască antiglonţ, iar la centură aveam arma de calibru 9 mm, pistolul din ţara de origine, cu două încărcătoare, staţie de emisie-recepţie, conectată prin fir la microfonul situat pe umăr, pentru a avea mâinile libere, cătuşe, lanternă Maglite, spray lacrimogen, briceagul universal de Ťsupravieţuireť, vestă reflectorizantă pentru acţiuni de noapte în trafic, aşa că arătam ca un Ťbrad de Crăciunť, povesteşte zâmbind Virgil Lupşa.

Misiuni cu adrenalină

După două luni, Virgil Lupşa a fost trimis, împreună cu alţi 20 de poliţişti, pentru reamplasare, în cel mai fierbinte focar de lupte din Kosovo, Mitrovica. Misiunile la care a luat parte poliţistul devean nu au fost lipsite de evenimente. Nu de puţine ori a fost pus în situaţii limită. Cea mai gravă, care i-a şi rămas vie în amintire, a avut loc chiar în ziua Paştelui ortodox a anului 2000. Un criminal de război sârb a fost arestat în forţă. Până la trimiterea lui la Haga, acesta a fost încarcerat în închisoarea arondată staţiei de poliţie Mitrovica, unde se afla şi poliţistul devean Virgil Lupşa. În jurul orei 22, staţia de poliţie a fost atacată de o mulţime formată din rudele şi prietenii celui arestat. "Erau aproape 200 de persoane. Am primit ordin de la comandant să nu intervenim, în speranţa că manifestaţia va decurge paşnic, dar după scurt timp, aceştia, văzând că nu obţin eliberarea conaţionalului lor, au trecut la acţiuni violente, începând să distrugă sistematic toate geamurile clădirii, să incendieze toate maşinile poliţiei parcate în faţa sediului", povesteşte poliţistul devean. Acesta a fost unul dintre cele mai dificile momente. "Comandantul american a luat legătura cu forţele NATO de la o bază din apropiere, solicitându-le sprijin. Atunci, ne-a ordonant nouă, celor aflaţi în sediu în acel moment, 20 de poliţişti, să ieşim şi să încercăm să formăm în jurul clădirii un scut uman. Ne aflam aliniaţi pe două rânduri cu scuturile transparente de poliţie. Nu puteam face decât să privim toate obiectele care ne loveau, pietre, bucăţi de metal, de lemn, şi să sperăm că nici una dintre acestea nu este vreo grenadă. Adrenalina a atins cote maxime, dar nu am făcut nici unul dintre noi vreun pas înapoi. Forţele de intervenţie pentru situaţii limită au ajuns în 10 minute, dar parcă a durat o veşnicie, şi au reuşit să disperseze temporar mulţimea, iar pe noi să ne evacueze până în baza militară. Atunci, s-a pus chiar problema evacuării temporare complete a staţiei de poliţie, pentru că se adunaseră mulţi alţi sârbi, iar mulţimea era furioasă. Protestele au continuat până dimineaţă, reuşindu-se aplanarea conflictului doar după intervenţia tunurilor cu apă şi a gloanţelor de cauciuc", îşi amiteşte Virgil Lupşa.

LinŞată de sârbi

O altă situaţie dificilă în care a fost pus poliţistul devean a fost una "pe viaţă şi pe moarte". Totul a început de la o intervenţie la care a fost solicitat să intervină un poliţist american pentru salvarea unei femei musulmane albaneze, acuzată că soţul ei ar fi făcut parte din UCK, trupele de revoluţionari albanezi kosovari. Femeia a fost târâtă în stradă, lovită cu brutalitate de mulţimea sârbă furioasă adunată instantaneu. "Patrula americană de poliţie sosită prima la faţa locului nu avea cum să mai aştepte ajutoarele chemate prin staţie şi a încercat, cu mult curaj, să acţioneze în stil american pentru evitarea linşării femeii de către mulţimea furioasă. Problema a fost că mulţimea a început să-i lovească cu pumnii şi cu pietre şi pe aceştia, iar poliţistul american în cauză nu a stat prea mult pe gânduri şi a împuşcat mai multe persoane recalcitrante - pe unul dintre aceştia chiar mortal. Acesta a fost momentul când mulţimea speriată a făcut pasul înapoi şi, cu ajutorul colegilor sosiţi în ajutor, s-a reuşit extragerea femeii şi a poliţiştilor răniţi", povesteşte Lupşa. Manifestaţiile de protest au continuat zilnic în faţa sediului poliţiei. Mai mult, rudele celui ucis au pus un premiu de 10 mii de mărci pe capul poliţistului american. Până la urmă, în urma anchetei interne desfăşurate, s-a convenit că poliţistul american a acţionat în legitimă apărare şi s-a luat măsura preventivă ca acesta să fie repatriat.

Experienţă cu multe învăţături

Poliţistul devean mărturiseşte că şi-a dorit mult să participe la misiune şi că ar mai pleca într-o zonă de conflict, spre exemplu Irak, dacă i s-ar mai ivi ocazia. După toate evenimentele la care Virgil Lupşa a fost martor ocular, situaţia în Mitrovica a rămas extrem de tensionată. Au mai existat poliţişti agresaţi fizic, răniţi şi chiar împuşcaţi mortal, dar nu au existat niciodată cazuri în care poliţiştii să nu sară în ajutorul colegilor, chiar şi de alte naţii, chiar şi cu preţul vieţii. După şase luni de misiune în zona Mitrovica, odată cu înfiinţarea academiei de poliţie kosovară şi a unităţii de training a cadeţilor, Virgil Lupşa a devenit instructor PFTO – Primary Field Training Officer. "Am ales să-mi desfăşor activitatea şi să-mi împărtăşesc cunoştiinţele în munca de poliţie pentru formarea viitorilor poliţişti kosovari în regiunea Pea-Peci. Îmi amintesc că membrii celor 10 grupuri pe care le-am instruit au rămas impresionaţi pozitiv de modul şi nivelul eficient al instruirii, existând o tendinţă între cadeţi de a alege grupa la care eram eu instructor. Nu de puţine ori, la finalul perioadei de instruire, am primit suveniruri din partea acestora, printre care şi un portret pictat de unul dintre cadeţi. Cu mulţi dintre aceştia, cât şi cu alţi colegi poliţişti ONU, mai păstrez legătura prin Internet, depănând amintiri sau ţinându-ne la curent cu noutăţile din Kosovo", conchide Virgil Lupşa, poliţistul devean care şi-a riscat viaţa în provincia sârbă.

Comentarii?